Gazprom nu recunoaște raportul auditului cu privire la datoriile Moldovagaz. Maia Sandu: „M-aș fi mirat dacă l-ar fi recunoscut”
Concernul rus Gazprom declară că raportul auditului cu privire la datoriile Moldovagaz nu poate fi considerat un document final adecvat unui audit financiar independent și de încredere. Potrivit companiei, concluziile auditului nu pot influența în vreun fel datoria, mai ales că aceasta este confirmată în documente semnate de Gazprom și Moldovagaz și în deciziile relevante ale arbitrajului internațional. În cadrul unei emisiuni radio, președinta Maia Sandu a declarat că decizia de a nu aproba auditul era una previzibilă.
Gazprom a amintit despre ședința Consiliului de observatori Moldovagaz din 2 noiembrie, la care raportul auditului nu a fost aprobat.
„Majoritatea membrilor Consiliului de observatori au menționat că raportul prezentat pentru examinare nu reprezintă un raport pe marginea unui audit financiar conform standardelor internaționale, fapt precizat în mod expres în textul raportului de către executorii săi. Mai mult ca atât, raportul nu corespunde cerințelor unui audit independent, deoarece unul dintre executorii lui este în conflict de interese cu Gazprom. Partea moldovenească a fost înștiințată în prealabil despre acest fapt, însă nu a întreprins nicio măsură pentru a soluționa acest aspect”, se arată în comunicatul concernului rus.
În cadrul unei emisiuni la postul public de radio, președinta Maia Sandu a declarat că decizia de a nu aproba auditul era una așteptată. Or, majoritatea în Consiliul de observatori Moldovagaz aparține Gazprom-ului.
„M-aș fi mirat dacă ar fi acceptat rezultatele acestui audit. Acum nu ne interesează dacă acceptă sau nu acceptă. Noi avem probe, avem dovada unui audit făcut conform standardelor internaționale, în care se spune că datoria Republicii Moldova nu este de 700 de milioane de dolari, datoria Moldovagaz este de 9 milioane. Și aici tot întrebări la Gazprom avem, pentru că, repet, Gazprom e acționar majoritar la Moldovagaz și e responsabil de eventuale datorii”, a declarat Maia Sandu.
La începutul lunii septembrie a acestui an, autoritățile de la Chișinău au anunțat că auditul a arătat că la finele lunii martie 2022 datoria Moldovagaz față de concernul rus Gazprom a constituit 709 milioane de dolari. Însă, cea mai mare parte din această datorie fie nu este executabilă, fie nu a putut fi confirmată prin acte. Același audit a confirmat posibilitatea ca și Moldovagaz să inițieze o serie de acțiuni împotriva Gazprom-ului cu pretenții financiare. Ministrul energiei, Victor Parlicov, preciza atunci că Chișinăul propune achitarea sumei de 8,6 milioane de dolari.