De Ultimă Oră

(DOC) ULTIMA ORĂ! Căldura centralizată s-ar putea scumpi semnificativ în Chișinău și Bălți. Ce preț ar putea plăti consumatorii finali

Termoelectrica cere majorarea tarifului pentru căldură în Chișinău. Astfel, noul tarif ar putea fi 2564 de lei/Gcal, cu 740 de lei mai mult, decât în pr…

Actualizat acum 13 ore

Gest onorabil! Dorin Chirtoacă renunță la Ordinul „Steaua României” în semn de protest după ce i-a fost acordat și lui Marian Lupu

Ala Găină

Fostul primar de Chișinău și ex-președintele Partidului Liberal (PL), Dorin Chirtoacă, a renunțat la distincția „Steaua României”, în semn de protest, după ce un ordin similar a fost acordat președintelui Curții de Conturi, Marian Lupu.

„În semn de protest față de decorarea de către președintele României, Klaus Iohannis a lui Marian Lupu renunț la aceeași decorație, ordinul „Steaua Romaniei”, pe care am primit-o în anul 2014”, a scris politicianul pe pagina sa de Facebook.

Fostul primar de Chișinău a menționat că va publica în curând o scrisoare prin care va explica motivele acestui gest și o va depune, zilele viitoare, împreună cu decorația, la Ambasada României din Chișinău.

„Doar un agent al Rusiei sau al unei alte puteri ostile, un ignorant care nu iubește România și nu înțelege cu ce respiră și la ce vibrează poporul său, poate face un asemenea deserviciu țării sale.

Klaus Iohannis, ați călcat în picioare lupta pentru românism și jertfa a generații de patrioți ai neamului românesc.

I-ați insultat pe toți cei care simt românește în Republica Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană. Ați scuipat în tinerii de la 7 aprilie 2009, în suferința și sângele nevinovat vărsat de ei, din cauza, inclusiv, a lui M. Lupu.

Degeaba ați mai intonat imnul României în campania din 2014, s-a dovedit a fi un gest ipocrit.

Pe 8 septembrie 2022 v-ați înfrățit cu Stalin și cu “russkii mir” (lumea rusă) al lui Putin”, se arată în mesajul acestuia.

Amintim că la data de 8 septembrie, președintele României, Klaus Iohannis, l-a decorat pe președintele Curții de Conturi a Republicii Moldova și fostul președinte al Partidului Democrat, Marian Lupu cu Ordinul Național „Steaua României”.