De Ultimă Oră

(VIDEO) Tensiuni în Orientul Mijlociu. Peste 300 de drone au fost lansate de Iran noaptea trecută asupra Israelului. Reacția comunității internaționale

Iranul a atacat Israelul cu peste 300 de drone și rachete, a anunțat armata israeliană, precizând că 99% dintre ele au fost interceptate și au existat d…

Actualizat acum 21 de ore

Igor Dodon: Licitația de la AIC este o anecdotă, iar companiile care se respectă nu vor participa la acest concurs fraudat

Adrian Sirbu

În contextul licitației pentru spațiile de la Aeroportul Internațional Chișinău, președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Igor Dodon a sugerat că întreaga procedură este menită să favorizeze o singură companie, fiind înlăturate alte companii serioase care ar fi dispuse să participe și să prezinte oferte mai bune. El a sugerat că autoritățile de stat, inclusiv ministrul și instituția prezidențială, ar putea fi implicate.

Ceea ce se întâmplă acum cu spațiile de la Aeroport este o anecdotă pentru toți. Toți înțelegem că este vorba de o schemă ilegală, toți înțelegem că această pretinsă licitație este fraudată și că condițiile sunt organizate în favoarea unui anumit participant, pentru o singură companie. Toți înțelegem că sunt implicate instituțiile de stat – ministrul, poate și mai sus, și instituția Prezidențială. Dar, după ce au fost blamați de către societate, mass-media, ei merg înainte ca tancul. Cu nimic bun lucrul acesta nu va fi finalizat. Am văzut lista altor companii care au încercat să participe acolo. S-au interesat, și când au văzut condițiile, au înțeles că nu pot… Companii internaționale, companii naționale, care ar fi gata, în condiții legale și transparente, să participe și să ofere mai mulți bani statului, dar nu sunt admise. De aceea, prelungirea concursului cu încă o lună nu va duce la nimic. Companiile serioase, care se respectă pe ele însele, nu vor participa la acest concurs trucat”, a declarat Igor Dodon, președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, despre licitația organizată de Aeroportul Internațional Chișinău.

Liderul socialiștilor a ironizat situația, sugerând că PAS ar putea transmite în concesiune și vama aeroportului.

În contextul a ceea ce se întâmplă, ar putea cei de la PAS să se gândească să transmită în concesiune și vama? Care este problema?! Spînu sau cineva să facă o firmă, și preiau în concesiune vama de la Aeroportul Chișinău. De ce să te mai chinui?! Ai luat un metru de frontieră și faci ce vrei, treci pe acolo absolut ce vrei. Este de râs, dar și de plâns”, a mai spus Igor Dodon.

Amintim că AIC organizează o licitație pentru transmiterea în locațiune a mai multor spații comerciale din incinta aerogării din Chișinău, iar singura companie care s-a înregistrat la concurs este Lagardere, o companie înregistrată într-un cămin din sectorul Buiucani al capitalei. În societate se vorbește că licitația este trucată, iar procesul ar fi gestionat de către Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii. Spînu a respins acuzațiile.

Termenul de înaintare a ofertelor în cadrul licitației a fost prelungit până la 15 aprilie 2024.