Igor Munteanu (CUB) critică dur politizarea Curții Constituționale: „PAS merge mai departe decât Voronin”

Ala Găină

Președintele Coaliției pentru Unitate și Bunăstare (CUB), Igor Munteanu, lansează un atac dur la adresa guvernării PAS, acuzând politizarea gravă a Curții Constituționale prin recentele numiri de judecători și încălcarea standardelor internaționale privind independența instituției.

Trebuie să recunosc, felul în care se politizează componența Curții Constituționale sub PAS nu are echivalent nici măcar în perioada lui Voronin. Asta irită”, a scris Munteanu într-o declarație publică. Liderul CUB afirmă că procedurile actuale de desemnare sunt opace, lipsite de evaluări publice, criterii profesionale sau consultări cu societatea civilă.

Cazul Litvinenco – exemplu de conflict de interese

Cel mai recent exemplu criticat este numirea fostului ministru al Justiției, Sergiu Litvinenco, în funcția de judecător constituțional. Munteanu susține că desemnarea acestuia contravine grav recomandărilor Comisiei de la Veneția, în special în ceea ce privește percepția de independență: „Numirea unui lider politic activ compromite în mod clar imaginea de neutralitate a Curții.”

Deși Litvinenco a declarat că își va suspenda calitatea de membru PAS înainte de depunerea jurământului, Munteanu avertizează că acest gest este pur formal: „Standardele internaționale cer renunțarea definitivă la calitatea de membru de partid, nu o suspendare temporară.”

Avertisment privind capturarea instituțională

În analiza sa, Munteanu atrage atenția și asupra modificărilor recente din legislația moldovenească privind Curtea Constituțională, salutând unele îmbunătățiri – cum ar fi depunerea jurământului doar în fața plenului Curții și introducerea votului calificat de 2/3 pentru revocarea unui judecător. Cu toate acestea, critică vehement faptul că actuala lege permite ca judecătorii să dețină două mandate consecutive a câte 6 ani, ceea ce „deschide calea loialității față de guvernarea care îi promovează”.

Cele mai solide democrații europene au optat pentru mandate unice, nereînnoibile, tocmai pentru a proteja independența judecătorilor. Moldova este un exemplu atipic și vulnerabil la influențe politice directe”, susține Munteanu.

Soluțiile propuse de CUB

Pentru a preveni ceea ce el numește „transformarea Curții într-o piesă de budoar a partidului unic”, liderul CUB propune:

  1. Solicitarea unui aviz urgent din partea Comisiei de la Veneția privind procedura de numire și mandatul judecătorilor;
  2. Organizarea de audieri parlamentare deschise pentru fiecare candidat înainte de votul în plen;
  3. Modificarea legislației astfel încât judecătorii Curții Constituționale să poată deține un singur mandat, nereînnoibil.

Fără o schimbare profundă, Curtea Constituțională își va pierde credibilitatea și va ajunge să valideze decizii politice, nu constituționale”, a avertizat Igor Munteanu.