Igor Munteanu va candida la alegerile prezidențiale din partea Coaliției pentru Unitate și Bunăstare: „Cetățenii noștri au nevoie de speranță și de respect”

Ala Găină

Liderul Partidului Coaliția pentru Unitate și Bunăstare, Igor Munteanu, va fi candidatul formațiunii la alegerile prezidențiale din 20 octombrie. Hotărârea a fost aprobată duminică la Consiliul Național Politic al CUB și a fost anunțată astăzi într-o conferință de presă.

„Sarcina mea este să ofer exemplu de candidat care să fie garanția omului simplu contra inamicilor statului de drept și a impostorilor. Cetățenii noștri au nevoie de speranță, de respect, iar sarcina autorităților statului este să le ofere soluții concrete pentru a construi și dezvolta o țară în care să vrea să trăiască și să își educe copiii”, a declarat Igor Munteanu.

Președinta grupului de inițiativă al partidului, Rodica Grama, a menționat că viitorul președinte are obligația de „promova dezvoltarea durabilă printr-un guvern competent și profesionist care să lucreze în condițiile unui stat de drept, după reguli clare politici transparente și fiscalitate redusă”.

CUB a anunțat săptămâna trecută că părăsește Blocul „Împreună” din care a făcut parte alături de alte trei formațiuni politice și își retrage sprijinul politic pentru Octavian Țîcu, care candidează la prezidențiale din partea blocului.

Alegerile pentru funcția de președinte al Republicii Moldova vor fi organizate pe data de 20 octombrie 2024, în aceeași zi cu referendumul național pentru aderarea țării la UE.