Ion Ceban, despre dosarul de la Durlești: „Este un atac raider pentru a pune un reprezentant PAS în fruntea primăriei”

Adrian Sirbu

Primarul general al Chișinău, Ion Ceban, a comentat situația de la Durlești, unde primărița și viceprimarul orașului au fost plasați în arest într-un dosar privind presupuse fraude cu terenuri publice.

În cadrul ședinței serviciilor municipale, Ceban a declarat că justiția trebuie să își facă datoria, însă a calificat evoluțiile de la Primăria Durlești drept o posibilă tentativă de preluare politică a instituției.

Justiția să-și facă treaba, însă ceea ce urmează în Primăria Durlești reprezintă un atac raider asupra conducerii primăriei din partea PAS și o tentativă de a pune, cu orice preț, un reprezentant al acestui partid în fruntea primăriei”, a declarat edilul.

Potrivit lui Ceban, astfel de acțiuni ar face parte dintr-o strategie mai amplă de preluare a conducerii mai multor primării din țară.

Suntem împotriva acestor atacuri gândite de PAS asupra primăriilor și a încercărilor de a prelua conducerea acestora prin dosare, șantaj, procuratură, CNA, ANI și alte măsuri abuzive îndreptate împotriva primarilor”, a afirmat primarul capitalei.

Totodată, liderul Mișcarea Alternativa Națională a declarat că el și formațiunea pe care o conduce se disociază de astfel de acțiuni, despre care spune că ar fi îndreptate împotriva aleșilor locali. În același context, acesta a sugerat că acțiunile ar avea loc, potrivit unor primari, la indicațiile directe ale președintei Maia Sandu.

Declarațiile vin după ce primărița din Durlești, Eleonora Șaran, și viceprimarul Mihai Enachi au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile într-un dosar ce vizează presupuse scheme de înstrăinare ilegală a unor terenuri. Alte persoane vizate în dosar se află în arest la domiciliu.