De Ultimă Oră

Alertă de călătorie: Cetățenii Republicii Moldova, îndemnați să evite orice deplasare în Iran

Ambasada Republicii Moldova în Republica Islamică Iran cu reședința la Baku recomandă cetățenilor Republicii Moldova să evite orice călătorie în Iran, î…

Actualizat acum 16 ore

Ion Ceban întreprinde o vizită de lucru în China. Primarul: „Sunt foarte multe oportunități de colaborare în diferite domenii”

Adrian Sirbu

Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban, informează că, în aceste zile, întreprinde o vizită oficială de lucru în China.

„În orașul Xi’an, am avut o întrevedere cu conducerea Partidului Comunist Chinez și conducerea Primăriei locale”, a scris edilul.

Amintim că, Primăria Chișinău a semnat un Acord de înfrățire cu Primăria Xi’an în anul 2021. Între timp, municipalitatea a beneficiat de suport, inclusiv financiar, cu ajutorul Ambasadei Chinei la Chișinău, atât în perioada pandemiei de COVID, cât și în timpul crizei refugiaților. Pentru acest ajutor, Ion Ceban a mulțumit autorităților chineze.

Xi’an, care are 13 milioane de locuitori, dispune de o infrastructură dezvoltată. Din acest motiv, a menționat Primarul General, Primăria Chișinău rămâne deschisă pentru a colabora în continuare.

De asemenea, Primarul General a mai adăugat că, în cadrul întrevederii, a vorbit și despre faptul că Republica Moldova este candidat pentru integrarea în Uniunea Europeană. „Așa cum am spus de fiecare dată, sunt foarte multe oportunități de colaborare în diferite domenii”, a mai spus Ion Ceban.

Cheltuielile vizitei sunt suportate de partea chineză.