
Ion Ceban: „Mulți dintre cei 63 de deputați PAS, unii având pentru prima dată o funcție – și prima lor funcție fiind de deputat, au ajuns boieri și milionari pe seama cetățenilor”
„PAS nu mai are alte teme de campanie decât sperietoarea și frica pe care o multiplică în societate”. O spune primarul general al capitalei, Ion Ceban, liderul Mișcării Alternativa Națională. Într-o postare pe rețelele sociale, politicianul a scris că fiecare cetățean trebuie să înțeleagă că scopul lor este de a diviza societatea în alegerile parlamentare care vin, iar ca urmare să beneficieze de votul oamenilor, chiar dacă aceștia nu i-au ales direct pe cei din PAS.
„Doar vreau să dau un exemplu: chiar dacă PAS, la alegerile parlamentare precedente, a câștigat doar 52,8% din voturile cetățenilor, din contul partidelor care nu au trecut pragul electoral, PAS s-a ales cu 63 de mandate. Mulți dintre cei 63 de deputați PAS, unii având pentru prima dată o funcție – și prima lor funcție fiind de deputat, au ajuns boieri și milionari pe seama cetățenilor: unii care au crezut în promisiunile de vremuri bune, iar alții care au ales alte partide și nu au reușit să treacă pragul electoral”, a scris Ion Ceban.
Mai mult, primarul general al capitalei îi acuză pe reprezentanții guvernării PAS de incompetență.