
Ion Ceban: „PAS a lansat campania „Moldova Poate” înainte ca licitația să fie finalizată”
Președintele Mișcării Alternativa Națională, Ion Ceban, susține că Partidul Acțiune și Solidaritate a lansat ziare de partid sub sloganul „Moldova Poate” încă din 23 mai, în paralel cu campania mascată a Guvernului finanțată din bugetul de stat.
„PAS, sub sloganul „Moldova Poate”, a făcut ziare de partid încă pe 23 mai. Adică, odată cu campania mascată a Guvernului, finanțată cu 5 milioane de lei din bugetul de stat – din banii cetățenilor”, a scris Ion Ceban într-o postare pe rețelele sociale.
Liderul MAN a subliniat că licitația pentru campania anunțată de Guvern nici măcar nu a fost finalizată, termenul-limită pentru depunerea ofertelor fiind 6 iunie. În ciuda acestui fapt, afirmă Ion Ceban, „guvernarea a afișat deja bannere în toată țara, cu slogane și promisiuni”.
De asemenea, președintele Mișcării Alternativa Națională a menționat că același slogan a fost folosit și în cadrul evenimentelor dedicate Zilei Europei din Piața Marii Adunări Naționale, adăugând că în publicațiile distribuite sunt incluse proiecte realizate de Primăria Chișinău, prezentate însă ca inițiative ale Guvernului.
„Noi vom utiliza toate instrumentele legale posibile și imposibile pentru a le da peste mâini”, a punctat Ion Ceban, făcând apel la reacția instituțiilor responsabile, inclusiv Comisia Electorală Centrală.