De Ultimă Oră

Veste bună! România și Bulgaria aderă complet la spațiul Schenghen de la 1 ianuarie 2025

Miniștrii de interne tocmai au adoptat o decizie de ridicare a controalelor la frontierele terestre interne cu și între Bulgaria și România începând cu …

Actualizat acum 18 ore

Ion Onța, candidat MAN la Stăuceni solicită Președinției și Guvernului garanții oficiale împotriva Construcției Poligonului de Deșeuri în comuna Stăuceni

Adrian Sirbu

Ion Onța, candidatul MAN pentru funcția de primar în comuna Stăuceni, a solicitat garanții oficiale împotriva Construcției Poligonului de Deșeuri în comuna Stăuceni.  

Candidatul a depus oficial la Președinția Republicii Moldova și la Guvernul Republicii Moldova un demers și un set de acte care conțin 3171 de semnături ale cetățenilor comunei Stăuceni.

Setul de acte este însoțit de un demers către cele două instituții, prin care se solicită ca autățile centrale să ofere locuitorilor comunei Stăuceni, garanții că statul nu va construi niciodată poligonul de deșeuri, prevăzut într-o inițiativă legislativă din anul 2022, cu denumirea de Centru pentru gestionarea deșeurilor din Zona 4.

„Aceste semnături reprezintă voința clară și hotărâtă a comunității noastre de a se opune construcției unui poligon de deșeuri în această zonă. Prin demersul de astăzi, am dorit să subliniez angajamentul meu ferm că în funcția de primar al comunei Stăuceni, voi reprezenta interesele comunității și voi lupta pentru protejarea oamenilor din comună, voi face toate demersurile necesare pentru a nu admite aducerea gunoiului în casa noastră – Stăuceni”, a menționat candidatul MAN, Ion Onța.

Ion Onța, care este și liderul Grupului de inițiativă, a încurajat toți locuitorii comunei Stăuceni să se implice în această cauză și să rămână mobilizați. „Avem nevoie de unitate și solidaritate pentru a ne face auziți. În caz contrar riscăm să ne trezim cu poligonul lâgă casele noastre și nimeni să nu ne ceară permisiunea, ori să consulte opinia comunității,” a conchis candidatul.

E de menționat că, pe parcursul lunii septembrie Grupul de inițiativă, format din voluntari și coordonat de Ion Onța, au colectat în sectoarele din comuna Stăuceni și online pe platforma petitiistauceni.md, peste 3000 de semnături. Acestea au format o petiție colectivă, prin care se pledează împotriva construcției Centrului pentru gestionarea deșeurilor din Zona 4, stabilită de Guvern. Mobilizarea din comuna Stăuceni, i-a determinat pe autori să retragă din Parlament, inițiativa legislativă care dă start construcției Poligonului. Cu toate acestea, oamenii din localitate sunt îngrijorați că autoritățile ar putea reveni la subiect prin repunerea legii pe agenda Parlamentului, după alegerile locale și insist pe oferirea unor garanții oficiale, că niciodată statul nu va construi un poligon de deșeuri la Stăuceni.