
Iurie Ciocan critică politica economică a guvernării: „Angajările la stat cresc, economia scade”
Liderul Partidului Social Democrat (PSD) din Republica Moldova, Iurie Ciocan, a lansat critici dure la adresa actualei guvernări, comparând măsurile economice adoptate de România cu cele din Republica Moldova. Într-o postare pe rețelele de socializare, acesta a subliniat diferențele dintre cele două abordări și a pus sub semnul întrebării eficiența actualei administrații de la Chișinău.
Ciocan a evidențiat faptul că Guvernul României urmează să aprobe restructurarea ministerelor și reducerea numărului de secretari de stat de la 120 la 54, o măsură pe care o consideră necesară pentru optimizarea cheltuielilor publice.
“Optimizarea cheltuielilor bugetare este o măsură care se înscrie perfect în angajamentul luat de Partidul Social Democrat și de premierul Marcel Ciolacu”, a scris Ciocan.
În contrast, el acuză autoritățile de la Chișinău că procedează exact invers, prin creșterea constantă a numărului de angajări la stat, în timp ce economia țării se află în recesiune.
Liderul PSD Moldova atrage atenția asupra faptului că Republica Moldova traversează o criză economică profundă, cu două trimestre consecutive de scădere a Produsului Intern Brut (PIB), ceea ce oficializează intrarea țării în recesiune.
“Ne așteaptă o criză sistemică a principalelor sectoare economice. O spun economiștii, n-o spun eu,” a precizat Ciocan.
În plus, acesta a ironizat planurile guvernării de a dubla PIB-ul în următorii 10 ani, în condițiile în care anul 2024 a fost marcat de scădere economică, iar perspectivele pentru 2025 nu sunt mai optimiste.
“Alaiba a plecat, dar ecoul lui și-acum mai este viu. Nu a fost prezentat niciun plan concludent de depășire a crizei și nici vorbă de reducerea cheltuielilor administrative. Chipurile, în 10 ani (2025-2035), va fi dublat PIB-ul. Doar că în 2024 am ieșit pe minus. În 2025, cum se vede, va fi la fel,” a scris acesta.
Ciocan sugerează că actuala guvernare este mai preocupată să creeze noi posturi pentru susținătorii săi decât să implementeze reforme reale.
“Mai sunt încă «oameni buni» care își caută rostul într-o funcție publică”, a comentat el ironic.
În final, fostul oficial a reamintit perioada în care coordona reformele administrative, menționând că doar într-un an, Guvernul a economisit peste 300 de milioane de lei prin restructurarea instituțiilor publice.
“Asta a fost demult, când încă nu erau «vremuri bune»”, a concluzionat Ciocan.