Jurnalistul Gheorghe Gonța va modera dezbaterea dintre Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo. Aceasta va avea loc pe o platformă neutră
Dezbaterea dintre Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo va fi moderată de jurnalistul independent Gheorghe Gonța. Despre aceasta a anunțat șeful de cabinet al președintei, Adrian Băluțel. Potrivit acestuia, se discută încă ziua dezbaterii, iar echipa candidatei PAS ar prefera ca aceasta să aibă loc joi sau vineri, pentru ca în weekend candidații să aibă timp să meargă în raioane.
„Echipa noastră a propus studioul televiziunii naționale, echipa contracandidatului a refuzat și a propus o platformă în afara televiziunilor. Noi am acceptat. Echipa noastră a propus un moderator independent, un expert convenit de toți din societatea civilă. Echipa lor a propus să fie 2 moderatori, noi acceptăm și unul, și doi, și trei – acest lucru nu este esențial, dezbaterea contează, nu cine sunt moderatorii. Echipa lor a sugerat un jurnalist de la Realitatea TV, noi am acceptat. Apoi ei s-au răzgândit și au propus moderator să fie Gheorghe Gonța.
Noi credem că nu este corect să avem 2 moderatori – nu există moderatorii „noștri” și moderatorii „lor”. De accea, acceptăm condițiile pe care ei le cer pentru a participa. Deoarece noi credem că cetățenii merită o dezbatere cât mai curând și ea este mai importantă decât condițiile în care ea se organizează”, a scris Băluțel.
Ideea de a avea loc dezbateri între Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo a venit chiar de la cei doi candidați.