
Jurnalistul Ion Terguță critică dur inițiativa PAS de a crea o televiziune publică în limba rusă: „Doar frica vă impune asta sau aveți și alte obligații?”
Jurnalistul Ion Terguță a reacționat la inițiativa Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) de a crea o televiziune publică în limba rusă, calificând ideea drept „absurdă” și „o capitulare în fața influenței ruse”. Într-o postare pe rețelele sociale, acesta a pus la îndoială necesitatea unui astfel de canal, având în vedere ponderea minorității rusofone și dominația deja existentă a posturilor rusești în audiovizualul moldovenesc.
„La o minoritate de 4%, cu un fundal de 85-90% din spațiul audiovizual dominat de posturi ruse și cu spații extrem de generoase acordate vorbitorilor de rusă de către posturile TV și radio moldovenești, să mai plătești încă un post public în limba rusă – trebuie să fii plecat de-acasă ca să ai asemenea idei”, a scris Terguță.
Acesta a sugerat că decizia PAS ar putea fi motivată fie de frică, fie de anumite „obligații” politice, întrebând retoric: „Ce tribut plătiți? Doar frica vă impune asta sau aveți și alte obligații?”
Terguță propune, în schimb, o altă abordare: „De ce nu mergeți pe ideea sterilizării spațiului audiovizual, să-l transformați mai întâi într-unul de limbă română și abia apoi să veniți cu asemenea idei trăsnite?”
Jurnalistul a subliniat că, în opinia sa, cunoașterea limbii române trebuie să fie o obligație pentru toți cetățenii, iar astfel de inițiative nu fac decât să amplifice problemele deja existente. „Faptul că nu știți cum să procedați nu înseamnă că trebuie să creați probleme acolo unde deja există destule”, a avertizat el.
În plin an electoral, PAS dorește crearea unui post public de televiziune în limba rusă. De acest lucru ar urma să fie responsabilă Compania publică „Teleradio-Moldova”. Inițiativa a fost făcută publică de deputații Eugeniu Sinchevici și Natalia Davidovici într-un briefing de presă. Potrivit autorilor, informațiile din partea statului trebuie să ajungă la cetățeni în orice limbă.