Klaus Iohannis a pledat, la summitul Comunității Politice Europene, pentru susținerea conectivității energetice europene cu R. Moldova și Ucraina
Preşedintele României Klaus Iohannis, prezent joi la cea de a patra reuniune a Comunităţii Politice Europene, desfăşurată în Marea Britanie, a pledat pentru cooperarea în domeniul energiei şi pentru continuarea sprijinului acordat Ucrainei, informează Administraţia Prezidenţială.
Şeful statului român a participat la discuţiile în format restrâns în cadrul grupului de lucru pe tema “Energie şi conectivitate”, în continuarea discuţiilor pe aceeaşi temă, co-prezidate de România şi Norvegia la reuniunea de la Granada.
În intervenţia sa, Klaus Iohannis a arătat că demersurile de întărire a cooperării în domeniul energiei şi al conectivităţii “reprezintă obiective esenţiale pentru consolidarea rezilienţei naţionale şi europene, într-un context marcat de provocarea gestionării schimbărilor climatice, dar şi de evoluţii precum cele din Ucraina, care au reconfirmat nevoia de acţiune pentru a limita dependenţele strategice”.