De Ultimă Oră

(VIDEO) Tensiuni în Orientul Mijlociu. Peste 300 de drone au fost lansate de Iran noaptea trecută asupra Israelului. Reacția comunității internaționale

Iranul a atacat Israelul cu peste 300 de drone și rachete, a anunțat armata israeliană, precizând că 99% dintre ele au fost interceptate și au existat d…

Actualizat acum 20 de ore

Liderii blocului pro-european cer demisia președintelui Comisiei Pre–Vetting, Herman von Hebel

Ala Găină

Liderii blocului dreptei alcătuit din Platforma DA, LOC, Partidul Schimbării și CUB, Dinu Plîngău, Alexandru Bujorean, Ștefan Gligor și Igor Munteanu au depus un demers la Comisia de evaluare a integrității candidaților la funcția de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor, privind retragerea din funcție a președintelui Comisiei Pre – Vetting, Herman von Hebel, din motiv că, asupra acestuia planează dovezi clare de lipsă de integritate și reputație ireproșabilă pentru a ocupa această funcție.

Se întâmplă după ce la 25 martie 2024, portalul Anticorupție.md a publicat o investigație jurnalistică cu referire la mai multe articole din presa internațională, care confirmă faptul încălcării legislației de către președintele Comisiei Pre – Vetting. Potrivit articolului apărut în presă, Hermen von Hebel a încălcat legea eliberând din funcție mai mulți angajați ai Curții Penale Internaționale și a ascuns informația că deține, în prezent, funcția de judecător la Curtea de Apel din Den Bosch a Olandei, fapt care este incompatibil cu statutul de membru al Comisiei de evaluare.

„Constatarea necorespunderii dlui Herman von Hebel criteriului de reputație ireproșabilă conform prevederilor art. 5, al. (😎, lit. b a Legii Nr. 26 din 10-03-2022;
Constatarea incompatibilității dlui Herman von Hebel, prevăzute de Legii nr. 26, art. 5, al. 9 prin faptul deținerii unei funcții de demnitate publică în aceiași perioadă cu exercitarea mandatului de membru al Comisiei independente de evaluare a integrității candidaților la funcția de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor;

Constatarea încălcării de către Comisia de evaluare a prevederilor Legii nr. 26, art. 5, al. 9 – or, conform acestei norme ”în situațiile de incompatibilitate a membrilor Comisiei de evaluare trebuie soluționate în termen de 10 zile de la data survenirii acestora.”, se precizează în sesizarea Blocului alcătuit din cele patru partide.
Astfel, reieșind din cele enumerate mai sus, blocul partidelor de dreapta cere retragerea din funcția de președinte al Comisiei Pre – Vetting, cât și a cea a calității de membru al respectivei Comisii, a lui Herman von Hebel, deoarece reforma în justiție nu poate fi făcută de persoane care nu corespund criteriilor de evaluare la capitolul integritate.

„Reforma justiției este cel mai important subiect la capitolul integrarea europeană a R. Moldova. De reuşita reformei sistemului justiţiei depinde reforma întregului sistem de stat fără de care este imposibil să concepem atragerea investiţiilor, dezvoltarea economiei, asigurarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor”, mai spun liderii celor patru partide.