De Ultimă Oră

ULTIMA ORĂ! Extrădarea lui Vladimir Plahotniuc în Republica Moldova, suspendată de autoritățile elene

Procuratura Generală anunță că procedura de extrădare a fostului lider democrat Vladimir Plahotniuc, aflat în detenție în Grecia din 22 iulie 2025, a fo…

Actualizat acum 15 ore

Liderul PNM, Dragoș Galbur, cere explicații de la Ministerul Culturii cu privire la asfaltarea drumului din satul Butuceni, localitate turistică

Adrian Sirbu

Liderul Partidului Național Moldovenesc, Dragoș Galbur, a expediat o solicitare în adresa Ministerului Culturii, prin care cere explicații cu privire la asfaltarea drumului public din satul Butuceni care face parte din Rezervația cultural-naturală „Orheiul Vechi”

„Susțin fără rezerve modernizarea infrastructurii locale pentru a îmbunătăți calitatea vieții locuitorilor din această minunată comunitate. Însă, cred că modernizarea trebuie să fie mai mult decât un simplu act de construcție. Ea trebuie să fie o expresie a responsabilității față de patrimoniul cultural și istoric al locului.

Am depus o solicitare la Ministerul Culturii al Republicii Moldova pentru a obține informații despre procesul de asfaltare, pentru a ne asigura că lucrările respectă nu doar normele estetice, ci și prevederile legale care protejează acest loc unic. Rezervația cultural-naturală „Orheiul Vechi” are statut juridic și este protejată prin Legea nr. 251/2008 și Hotărârea de Guvern nr. 228/2009”, a scris Dragoș Galbur pe Telegram.

Potrivit liderului PNM, modernizarea poate și ar trebui să coexiste armonios cu păstrarea autenticității culturale și istorice.