Locuitorii unui sat din UTA Găgăuzia boicotează alegerile. Președinta CEC: „Alegătorii au decis să nu participe la aceste alegeri”

Adrian Sirbu

Într-o localitate din Unitatea Teritorială Autonomă (UTA) Găgăuzia cetățenii par să fi decis colectiv să nu participe deloc la alegeri.

„Avem o secție de votare unde alegătorii au decis să nu participe la aceste alegeri. Vorbesc de Chioselia Rusă, din UTA Găgăuzia. Din 604 alegători care sunt așteptați la urne nu avem prezent niciunul”, a anunțat Caraman.

Până ora 13:00, prezența la vot este „comparabilă” cu primul tur de scrutin, „doar că pentru ora 12:00”, a menționat Caraman.

În 178 de localități au participat la scrutin peste 20% dintre alegători, turul doi putând fi declarat valabil.

Satul Chioselia Rusă este una dintre cele 8 localități în care au loc alegeri repetate, după ce în primul tur al alegerilor au votat sub 25% dintre locuitorii cu drept de vot. Pentru funcția de primar al satului a fost înregistrat un singur candidat, al partidului Șansă, formațiune exclusă din cursa electorală.

Astfel, locuitorii nu au participat atunci, și nici acum nu participă, la alegerea primarului, ci alegerea consilierilor în Consiliul sătesc Chioselia Rusă. Pentru funcția de consilier au fost înscriși reprezentanți ai două partide, dar după decizia Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) de anulare a înregistrării candidaților Șansă, a rămas doar partidul Comuniștilor din R. Moldova (PCRM).

Localitatea cu cea mai ridicată prezență la vot este Corjova, raionul Dubăsari, unde este o rată de peste 44% – 724 de votanți. Localitatea cu cea mai slabă prezentă este Salcia, raionul Taraclia, unde s-au prezentat la urne doar puțin peste 2% din alegători.