De Ultimă Oră

ALERTĂ LA FRONTIERĂ | O dronă lansată de Rusia împotriva Ucrainei a survolat spațiul aerian al Republicii Moldova și a intrat în România. Avioane F-16, ridicate de la sol

O dronă neidentificată a survolat ilegal spațiul aerian al Republicii Moldova în dimineața zilei de luni, 24 august, traversând ulterior frontiera în Ro…

Actualizat acum 2 ore

Maia Sandu a avut o întrevedere cu Ambasadorul Statului Qatar în Republica Moldova: președinta, așteptată la Doha

Adrian Sirbu

Șefa statului, Maia Sandu, s-a întâlnit astăzi cu Excelența Sa Dr. Turki bin Abdullah Zaid Al-Mahmoud, Ambasadorul Statului Qatar în Republica Moldova.

Discuțiile dintre cei doi oficiali s-au axat pe consolidarea cooperării bilaterale, în special în domeniile agroalimentar, al energiei regenerabile și al infrastructurii – sectoare cu potențial semnificativ pentru atragerea investițiilor externe și stimularea creșterii economice a Republicii Moldova.

Cu ocazia întrevederii, Ambasadorul Al-Mahmoud i-a înmânat Președintei invitația oficială din partea Alteței Sale, Emirul Statului Qatar, de a participa la cel de-al doilea Summit Mondial pentru Dezvoltare Socială, care va avea loc la Doha, în noiembrie 2025.