Maia Sandu, consiliată de un fost director Naftogaz, cercetat penal în Ucraina. Reacția Președinției
Fostul director al companiei ucrainene de stat „Naftogaz” Andrei Kobolev a declarat că a devenit consilierul președintei Republicii Moldova, Maia Sandu. Kobolev a vorbit despre acest lucru la o ședință a Înaltei Curți Anticorupție a Ucrainei, care examina în ședință extinderea măsurii preventive pe numele său, scrie publicația „Ukrainskaia Pravda”.
Kobolev a spus că este consilier al președintei Maia Sandu după ce procurorul parchetului specializat Anticorupție a cerut prelungirea măsurii preventive.
„Sunt consilierul președintelui Republicii Moldova. Ajut această țară să finalizeze procesul de audit al datoriilor către Gazprom”, a spus Kobolev, conform sursei citate.
El a menţionat că statutul său actual îi limitează capacitatea de a asista echipa în această chestiune. Referindu-se la statut, el avea în vedere suspiciunea că ar fi deturnat aproape 10 milioane de dolari.
Instituția prezidențială a declarat pentru newsmaker.md că Kobolev a oferit consultanță pro-bono autorităților de la Chișinău, însă în perioada în care acesta nu figura într-un dosar penal.
„Andrei Kobolev, fost președinte al Consiliului de Administrație al companiei ucrainene Naftogaz (în 2014-2021), a oferit consultanță pro-bono autorităților de la Chișinău, la recomandarea Comisiei Europene. În toiul crizei energetice din 2021-2022 – perioadă în care el nu figura ca suspect într-un dosar penal.
Precizăm, că Andrei Kobolev nu o consiliază pe președinta Maia Sandu în bază de contract și nu este consilierul ei titular”, au declarat responsabilii de la Președinție.
Andrei Kobolev a condus Naftogaz din 2014 până în 2021. În februarie 2022, el a fost suspectat că ar fi obținut ilegal bonusuri în valoare de peste 229 de milioane hrivne (aproximativ 6,3 milioane de dolari), după ce a câștigat un proces de arbitraj la Stockholm. Anchetatorii de la Biroul Național Anticorupție al Ucrainei cred că acesta ar fi putut încălca legea, după ce ar fi beneficiat de bonusuri în valoare de 37,48 milioane de hrivne (aproximativ 1 milion de dolari).
În ianuarie 2023, Parchetul Specializat Anticorupție și Biroul Național Anticorupție al Ucrainei l-au informat pe fostul șef al Naftogaz despre suspiciunea de abuz în serviciu. La sfârșitul lunii septembrie 2023, Înalta Curte Anticorupție a Ucrainei a redus cauțiunea lui Kobolev de la 229,248 milioane hrivne la 107,127 milioane hrivne plătite în efectiv și i-a scos brățara electronică. La 6 octombrie 2023, judecătorii ucraineni au admis cererea procurorului și au prelungit cu o lună măsura preventivă a lui Kobolev.