Maia Sandu, despre reținerea lui Plahotniuc: „Un succes al instituțiilor, dar dreptatea trebuie dusă până la capăt”

Ala Găină

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a reacționat în această dimineață la reținerea fostului lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, în Grecia, calificând-o drept un succes al instituțiilor implicate, dar avertizând că adevărata victorie va fi atinsă doar atunci când justiția își va face deplin datoria.

„Este un succes al tuturor instituțiilor care au muncit la acest capitol, dar, așa cum am spus mai devreme, trebuie să vedem să se facă dreptate. Acum justiția moldovenească trebuie să își facă dreptate. Instituțiile responsabile de extrădare vor munci și se vor asigura că toate procedurile sunt respectate, dar ca să ne bucurăm, trebuie să vedem ca dreptatea să se facă până la capăt”, a declarat șefa statului.

Declarațiile Maiei Sandu vin la o zi după ce Vladimir Plahotniuc a fost reținut pe Aeroportul Internațional din Atena, în timp ce încerca să părăsească Grecia cu un zbor spre Dubai, sub o identitate falsă. Acesta este acuzat în Republica Moldova de crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie și spălare de bani, fiind vizat în special în dosarul „Frauda Bancară”, prin care au fost sustrași peste un miliard de dolari din sistemul bancar moldovenesc.

Președinta a insistat asupra necesității respectării tuturor pașilor legali în procesul de extrădare și judecare a fostului oligarh: „Este o etapă importantă, dar așteptarea cetățenilor este clară: să vadă că nimeni nu este mai presus de lege”.

Autoritățile moldovene au anunțat că au început deja demersurile pentru extrădarea lui Vladimir Plahotniuc, reținut în baza unei alerte INTERPOL la solicitarea Republicii Moldova.