Maia Sandu, după întrevederea cu Comisara Europeană pentru Extindere: Moldova este pregătită să avanseze în negocierile de aderare la UE

Ala Găină

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întrevedere cu Comisara Europeană pentru Extindere, Marta Kos, aflată într-o vizită oficială la Chișinău. Discuțiile s-au concentrat pe pașii concreți pe care țara noastră îi face în procesul de aderare la Uniunea Europeană, inclusiv evaluarea legislației naționale în raport cu acquis-ul comunitar.

Șefa statului a subliniat că atât Republica Moldova, cât și Ucraina sunt pregătite să avanseze la următoarea etapă a negocierilor, într-un proces meritocratic care să reflecte eforturile și progresele ambelor țări.

Oficialii s-au referit și la proiectele aflate în derulare prin Planul de Creștere pentru Moldova, un program de investiții de 1,9 miliarde de euro. O parte din fonduri, debursată în această vară, a fost destinată proiectelor care aduc beneficii directe cetățenilor: reabilitarea a peste 200 km de drumuri regionale și locale, modernizarea cantinelor școlare pentru a asigura mese gratuite elevilor începând din septembrie, sprijin prin granturi pentru antreprenori, programe pentru tineri și utilaje pentru colectarea deșeurilor în sate.

De asemenea, Președinta a salutat debursarea următoarei tranșe de 18,9 milioane de euro, ca urmare a progreselor realizate de Republica Moldova.

Un alt subiect abordat a vizat eforturile autorităților de a proteja integritatea scrutinului parlamentar din 28 septembrie, în contextul ingerințelor străine asupra procesului democratic. Președinta Maia Sandu a subliniat că instituțiile statului acționează ferm și coordonat pentru a apăra voința poporului.