Maia Sandu îi sfătuiește pe cetățeni cum să economisească energia electrică
Președinta Maia Sandu a venit cu un apel către cetățeni să economisească energia electrică în orele de vârf, pentru a trece cu bine peste această iarnă.
Maia Sandu a menționat că prețurile la energie reprezintă o îngrijorare pentru foarte mulți.
„Dar noi cu toții putem înlesni situația. Mici schimbări în obiceiurile noastre zilnice pot avea un impact mare – ne ajută să economisim energie și să reducem costurile”, a punctat președinta.
Șefa statului a dat și câteva exemple de comportament, cum poate fi economisită energia:
– reducem consumul de energie în orele de vârf – dimineața între 7:00-11:00 și seara între 18:00-23:00;
– evităm utilizarea simultană a mai multor echipamente electrice;
– stingem lumina în camerele în care nu ne aflăm;
– scoatem din priză aparatele pe care nu le folosim;
– reducem cu un grad temperatura aparatului de aer condiționat.
Președinta s-a arătat încrezătoare că „împreună, vom trece cu bine peste această iarnă”. „Moldova a demonstrat mereu că este mai puternică atunci când suntem solidari”, a mai afirmă șefa statului.
Din 16 decembrie, republica Moldova a intrat în stare de urgență pentru o durată de 60 de zile