
Maia Sandu, la Forumul Național al cadrelor didactice: „Educația înseamnă să cultivăm libertatea, democrația, curajul și demnitatea”
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat astăzi la Forumul Național al cadrelor didactice, unde a discutat cu profesorii din întreaga țară despre rolul valorilor transmise noilor generații.
Șefa statului a subliniat că educația nu se reduce doar la note și manuale, ci are o misiune mai profundă – aceea de a forma tineri liberi, responsabili și implicați.
„Educația înseamnă să cultivăm libertatea, democrația, curajul, demnitatea. Înseamnă să creștem tineri care gândesc liber, care își iubesc țara și care sunt pregătiți să facă față provocărilor de azi și de mâine”, a transmis Maia Sandu într-un mesaj public.
Potrivit acesteia, profesorii nu pregătesc doar viitori specialiști, ci mai ales cetățeni activi, care cred în puterea lor și în viitorul Republicii Moldova. „Cu tineri demni și implicați, vom trece – împreună – peste orice furtună”, a adăugat președinta.
Maia Sandu le-a mulțumit cadrelor didactice pentru dedicare și le-a urat un an școlar plin de rezultate și satisfacția de a vedea că munca lor „va dăinui generații întregi”.