Maia Sandu la ONU: După declanșarea războiului în Ucraina, Kremlinul și-a îndreptat atenția și spre Republica Moldova, implicit spre regiunea transnistrean
După declanșarea războiului în Ucraina, Kremlinul și-a îndreptat atenția și spre Republica Moldova, implicit spre regiunea transnistreană. Declarația a fost făcută de președinta Maia Sandu, într-un interviu pentru France24, în prima zi de participare la lucrările celeia de-a 78 sesiuni ale Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite. În discursul său, Maia Sandu a subliniat determinarea Republicii Moldova de a face față provocărilor, menționând consecințele războiului din Ucraina și amenințările hibride la adresa Republicii Moldova.
Centrul de Analiză a Politicii Europene i-a acordat Președintei Sandu Premiul „Freedom Fighter” 2023, recunoscând astfel angajamentul cetățenilor Republicii Moldova pentru democrație și valorile lumii libere, se arată în comunicatul instituției prezidențiale.
În același timp, șefa statului a avut discuții bilaterale cu lideri europeni precum președintele Confederației Elvețiene, președinta Slovaciei, și prim-ministrul Suediei. Discuțiile s-au axat pe aderarea Moldovei la Uniunea Europeană, derularea reformelor și consolidarea relațiilor bilaterale.
De asemenea, Maia Sandu a discutat cu Victoria Nuland, Subsecretarul de stat al SUA pentru afaceri politice, subliniind aprecierea pentru suportul constant american.
Președinta se află la New York, unde participă la cea de-a 78-a sesiune a Adunării Generale ONU, la invitația Secretarului General al Organizației Națiunilor Unite.
Tema actualei sesiuni a Adunării Generale este „Reconstruirea încrederii și relansarea solidarității globale: accelerarea acțiunii privind Agenda 2030 și Obiectivele sale de Dezvoltare Durabilă în scopul păcii, prosperității, progresului și sustenabilității pentru toți”.