MAN critică numirea lui Petru Macovei și Valeriu Pașa în funcția de membru al „Patriot”: „Sunt afiliați politic”

Ala Găină

Mișcarea Alternativa Națională (MAN) condamnă desemnarea lui Petru Macovei și Valeriu Pașa în calitate de membri ai Centrul de Comunicare Strategică. Potrivit formațiunii, cei doi reprezentanți ai societății civile au fost implicați anterior în acțiuni de partizanat politic și nu au dat dovadă de imparțialitate în activitatea lor.

Într-o declarație de la tribuna Parlamentului, deputatul Gaik Vartanean a declarat că Petru Macovei a răspândit informații false, menite să-l denigreze pe candidatul MAN, Ion Ceban.

„Cu doar câteva zile înainte de alegeri, acesta a publicat o postare, despre viziunile sale privind dezvoltarea Chișinăului și despre portretul viitorului primar, pe care el ar vrea să-l aleagă. Domnul Macovei a publicat un material fake, îndreptat împotriva lui Ion Ceban. Astfel s-a poziționat de partea principalului concurent – partidul PAS și candidatul său. Peste câteva minute postarea a fost eliminată, fără prezentarea scuzelor”, a punctat deputatul.

Potrivit deputatului, o situație și mai gravă este legată de domnul Valeriu Pașa.

„De la începutul lunii octombrie și până în ziua alegerilor, pe 5 noiembrie, au fost 35 de publicații plătite pe facebook din partea ONG-ului pe care îl conduce domnul Pașa. 21 dintre acestea au fost îndreptate împotriva unui singur candidat – Ion Ceban. Restul au fost despre crize mondiale, războiul din Ucraina și despre integrarea europeană. Este un exemplu de implicare directă în alegeri, din partea unei organizații nonguvernamentale”, a menționat Gaik Vartanean.

MAN subliniază că Centrul pentru Comunicare Strategică trebuie să fie o instituție independentă și imparțială, menită să combată și dezinformarea care provine din partea partidului de la putere.

„Desemnarea unor persoane suspectate de partizanat politic în favoarea PAS, aduce grave prejudicii de imagine și de integritate Centrului. Considerăm că noua instituție a devenit un instrument de propagandă și de protejare a guvernării în detrimentul pluralismului și a libertății de exprimare”, mai spune formațiunea.