
Marina Tauber rămâne fără salariu, indemnizații și compensații de la Parlament. Care este motivul
A fost suspendată achitarea drepturilor salariale, indemnizațiilor și compensațiilor deputatei Marina Tauber, din cauza absențelor nemotivate de la ședințele plenare și de la cele ale comisiilor permanente, desfășurate de la începutul acestui an, anunță Parlamentul într-un comunicat.
La propunerea Comisiei juridice, numiri și imunități, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a semnat o dispoziție care prevede că plățile vor fi reluate atunci când deputata se va prezenta la ședințe.
Regulamentul Parlamentului stabilește că deputatul care nu poate participa la o ședință din alte motive decât în semn de protest față de o chestiune din ordinea de zi, anunțat în ședință, este obligat să informeze Biroul permanent despre cauza absenței. De menționat că, pe parcursul acestui an, deputata Marina Tauber nu și-a motivat absențele de la ședințele plenare și cele ale comisiilor permanente.