Aleșii locali ai Partidului ȘOR, formațiune scoasă în afara legii, ar putea participa la alegeri. Asta după ce Curtea Constituțională a suspendat, prevederile Codului Electoral, votate de Parlament, care prevedeau o interdicție în acest sens.
Potrivit deciziei Înaltei Curți, prevederile legale au fost suspendate până la examinarea în fond a sesizării, depusă de deputații Partidului Șor. Sesizarea urmează să fie examinată în 3 octombrie.
Amintim că deputații PAS au votat, în 31 iulie 2023, decizia care care prevede privarea a peste 600 de membri din partidul condus de Ilan Șor de dreptul de a candida la alegeri. Decizia Parlamentului a fost luată după ce Curtea Constituțională a decis, în 19 iunie curent, scoaterea Partidului „ȘOR” în afara legii.