Ministrul Finanțelor: majorarea salariilor profesorilor ar însemna „salarii pe datorie”

Adrian Sirbu

Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, susține că revendicările sindicatelor din educație privind majorarea salariilor profesorilor sunt justificate, însă avertizează că situația bugetară actuală nu permite onorarea acestora fără riscuri financiare majore. Potrivit oficialului, acceptarea cererilor în acest moment ar echivala cu acordarea unor „salarii pe datorie”.

Declarațiile au fost făcute în cadrul unei emisiuni de la Moldova 1, unde ministrul a menționat că au avut loc consultări cu reprezentanții sindicatelor, însă spațiul fiscal este limitat. „Solicitările sindicatelor privind majorările sunt pertinente. Am avut câteva consultări cu sindicatele la minister. Sper pentru bugetul din 2027 să avem consultări mult mai incluzive. Acum, la 1 noiembrie am venit în funcție și a trebuit într-un timp foarte scurt să facem și rectificarea bugetară, și bugetul pentru 2026”, a declarat Andrian Gavriliță.

Ministrul Finanțelor a explicat că, în lipsa resurselor necesare, majorările salariale ar putea fi realizate doar prin împrumuturi, ceea ce, în opinia sa, ar fi o soluție nesustenabilă. „Astăzi, să facem aceste majorări ar însemna să le facem pe datorie. Ar fi greșit față de ei să ne împrumutăm de pe piață ca să facem aceste majorări”, a subliniat oficialul.

FSEȘ solicită alocarea de surse financiare suplimentare în buget pentru majorarea valorii de referință utilizate la calcularea salariilor din educație și cercetare, astfel încât să fie menținută puterea de cumpărare și redusă diferența dintre salariile din aceste domenii și media pe economie.

Educația este fundamentul viitorului Republicii Moldova, iar demnitatea celor care formează generațiile de mâine nu poate fi negociată”, se mai arată în comunicatul Federației, care cere guvernării să își asume responsabilitatea și să vină cu soluții considerate sustenabile pentru sistemul educațional.