
Ministrul Muncii cere explicații Belgiei după ce ministra Anneleen Van Bossuyt a îndemnat moldovenii să nu mai ceară azil: „Vrem să înțelegem natura acestei probleme”
Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a solicitat clarificări suplimentare din partea ministrei belgiene a Azilului și Migrației, Anneleen Van Bossuyt, în legătură cu declarațiile acesteia privind cetățenii moldoveni care cer azil în Belgia. Reacția vine după ce oficiala belgiană, aflată într-o vizită în Republica Moldova, a îndemnat public moldovenii „să nu mai ceară azil”, întrucât cererile lor nu sunt întemeiate și vor fi respinse, iar solicitanții „vor fi trimiși înapoi acasă”.
„În discuțiile mele cu ministra, am solicitat clarificări adiționale pentru ca să înțelegem… Noi, dacă este o problemă, suntem o țară responsabilă, suntem cetățeni responsabili și suntem un guvern responsabil. Dacă este o problemă, noi vrem să înțelegem natura acestei probleme”, a declarat Buzu marți, 14 mai, într-o conferință de presă.
Oficialul a adăugat că, în calitate de persoane publice, funcționarii trebuie să fie extrem de atenți la modul în care vorbesc despre anumite categorii ale populației, pentru a evita stigmatizarea și victimizarea acestora. El a evitat să se pronunțe asupra motivației persoanelor din comunitatea romă care solicită azil, menționând că așteaptă explicații oficiale de la partea belgiană.
Declarațiile ministrei Anneleen Van Bossuyt au stârnit critici din partea Platformei femeilor rome „Romni” din Republica Moldova, care a condamnat afirmațiile, catalogându-le drept discriminatorii și alimentatoare de „rasism instituțional”. Organizația a subliniat că cererea de azil este, în multe cazuri, un act de supraviețuire, nu un abuz al sistemului.
Potrivit ministrei belgiene, în fiecare iarnă din 2020 încoace, Belgia se confruntă cu un număr mare de cereri de azil din partea moldovenilor, în special din comunitatea romă, pe care le consideră nejustificate și motivate de dorința de a beneficia temporar de condițiile din centrele de primire.