Moldovagaz: Astăzi am primit rezultatele auditului, încă nu ne putem pronunța

Ala Găină

Întreprinderea Moldovagaz a primit rezultatele auditului pretinsei datorii istorice a Republicii Moldova față de Gazprom, în sumă de 709 milioane de dolari, abia în această dimineață și încă nu se poate pronunța privind concluziile din acest raport. Este reacția șefului Moldovagaz, Vadim Ceban după declarațiile ministrului Energiei, Victor Parlicov. Între timp, premierul Dorin Recean spune că Moldova nu are de gând să plătească datorii inexistente.

Potrivit unui comunicat, Moldovagaz spune că întreprinderea nu este subiectul auditului respectiv. „Obiectul acestuia îl reprezintă activitățile economico-finaciare și datoria istorică față de furnizorul extern de gaze naturale. Totodată, în cadrul efectuării auditului, societatea a furnizat Agenției Proprietății Publice toate informațiile solicitate pe principii de confidențialitate”, se arată în comunicat.

Și premierul Dorin Recean a reacționat după ce ministrul Energiei, Victor Parlicov, a prezentat rezultatele auditului datoriilor istorice ale Moldovagaz.

„Republica Moldova nu are de gând să plătească datorii inexistente și cetățenii Republicii Moldova nu trebuie să plătească facturile corespunzător”, a declarat Recean.

Amintim că acum două zile, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a afirmat că țara noastră nu are o datorie de 800 de milioane de dolari față de compania rusă Gazprom pentru livrări de gaze. Totodată, șefa statului a acuzat Moscova că încearcă să înșele oficialii de la Chișinău la acest capitol.