Moțiune în Parlament pe tema „haosului tarifar”: Usatîi și opoziția cer retroactivarea tarifelor și responsabilizarea Guvernului în criza energetică
Renato Usatîi a anunțat astăzi înaintarea moțiunii simple împotriva politicilor în domeniul energetic. Documentul a fost semnat de către deputații fracțiunilor Partidul Nostru, Blocul „Alternativa” și Partidul Democrația Acasă.
Autorii documentului cer constatarea haosului tarifar, audierea urgentă a ministrului Energiei, ANRE și Energocom, aplicarea retroactivă a tarifelor corectate, stabilirea unui mecanism transparent de compensare a consumatorilor, prezentarea unui plan anticriză pentru 2026, raport privind deconectările de energie și finalizarea liniei Vulcănești–Chișinău, precum și responsabilizarea persoanelor cu funcții de decizie pentru management defectuos.
Scopul este protejarea consumatorilor, asigurarea stabilității tarifare, securității energetice și transparenței decizionale în sectorul energetic, în contextul tarifelor disproporționate și al infrastructurii vulnerabile.
Ulterior, dputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a prezentat în Parlament moțiunea simplă inițiată de Partidul Nostru, Blocul „Alternativa” și Partidul Democrația Acasă, împotriva politicilor statului în domeniul energetic.
Cuiumju a explicat că moțiunea survine ca răspuns la o gestionare defectuoasă a crizei energetice, în care cetățenii au fost puși să suporte costuri disproporționate pentru resursele energetice. Deputatul a menționat că, deși prețul real de achiziție al gazelor era mai mic decât cel utilizat pentru calculul tarifelor, autoritățile au întârziat aplicarea reducerilor, fără a le face retroactive, ceea ce a generat nemulțumire și presiune socială.
„Această moțiune nu este despre partide politice, ci despre oameni. Este despre responsabilitatea statului de a proteja consumatorii și de a asigura transparență în calculul și aplicarea tarifelor”, a spus Constantin Cuiumju.
Cuiumju a detaliat mai multe deficiențe care au afectat atât cetățenii, cât și economia țării:
– Tarife disproporționate și haotice: Atunci când este nevoie de majorări, acestea se aplică rapid, însă micșorările se fac cu întârziere și insuficient, ceea ce creează percepția că tarifele nu sunt în interesul cetățeanului.
– Lipsa retroactivității reducerilor: Chiar dacă prețurile reale de achiziție au scăzut, autoritățile nu au ajustat retroactiv tarifele, astfel încât oamenii au plătit mai mult decât era necesar.
– Planificare și comunicare deficitare: Deciziile întârziate, planificarea insuficientă și lipsa unei comunicări clare au făcut ca cetățenii să suporte direct efectele crizei, inclusiv în iarna geroasă 2025–2026.
– Vulnerabilitate tehnică și infrastructurală: Deconectările masive de energie și întârzierile proiectelor strategice, cum ar fi Linia electrică Vulcănești–Chișinău, au demonstrat fragilitatea sistemului energetic și dependența de factori externi.
– Management defectuos al instituțiilor statului: Ministerul Energiei și Energocom nu au acționat din timp pentru protejarea consumatorilor, nu au furnizat date complete și nu au recalculat tarifele la timp, transferând costurile greșelilor asupra populației.
– Mecanisme de compensare ineficiente: Compensațiile acordate în trecut au fost temporare, incerte și în mare parte bazate pe credite externe, fără a rezolva problema pe termen lung.
– Percepția de nedreptate și presiune socială: Haosul tarifar și inacțiunea autorităților au creat nemulțumire generalizată, generând percepția că statul acționează împotriva cetățenilor, nu în interesul lor.
Moțiunea solicită, printre altele:
– Constatarea haosului tarifar creat de politica energetică a Guvernului în 2025–2026 și impactul disproporționat asupra cetățenilor și mediului de afaceri;
– Audierea urgentă în Parlament a ministrului Energiei, conducerii ANRE și Energocom, pentru explicarea întârzierilor în ajustarea tarifelor și prezentarea calculului devierilor;
– Instituirea unui regim excepțional, inclusiv stare de urgență energetică, pentru aplicarea măsurilor corective în beneficiul consumatorilor;
– Aplicarea retroactivă a tarifelor reduse, cel puțin începând cu 1 ianuarie 2026;
– Elaborarea unui mecanism transparent de compensare a sumelor plătite în plus;
– Prezentarea unui plan anticriză privind stabilitatea tarifară în 2026, cu termene ferme și scenarii de risc;
– Raport tehnic complet privind deconectările de energie din ianuarie 2026 și măsuri pentru reducerea dependenței de factorii externi;
– Calendar public cu termene și responsabili pentru finalizarea Liniei electrice Vulcănești–Chișinău și alte proiecte strategice;
– Inițierea procedurilor de responsabilizare a persoanelor cu funcții de decizie care au contribuit la întârzieri nejustificate sau la menținerea tarifelor disproporționate.
Constantin Cuiumju a subliniat că moțiunea reprezintă un apel la responsabilitate și transparență din partea Guvernului și a instituțiilor implicate, pentru ca cetățenii să nu mai fie victime ale deciziilor întârziate sau lipsei de planificare strategică.
„În această iarnă, mulți oameni au fost nevoiți să aleagă între plata facturilor și necesitățile de bază. Statul are instrumentele să corecteze situația și trebuie să le folosească fără întârziere”, a adăugat deputatul.
Moțiunea urmează a fi dezbătută în ședința plenară conform prevederilor legale, în termen de 14 zile.