Sergiu Mocanu

Motivul adevărat pentru care Dodon a mers în Italia

Vasile Cojocari

„Ceea ce cunoaște lumea din R. Moldova despre vizita lui Dodon în Italia e scandalul pe care el la produs cu premeditare la Padova. Era previzibilă reacția moldovenilor din Italia față de prezența lui Dodon acolo. La fel de previzibilă a fost și reacția presei, căreia i-a scăpat adevăratul motiv pentru care Igor Dodon a fost în Italia”, spune Mocanu într-o intervenție pe facebook.

Tot Mocanu susține că Dodon ar fi mers pe proprietățile de milioane de la Lago di Garda ale rusului Igor Makarov: „Acesta este președintele Federației de ciclism din Rusia și este patronul Companiei „Itera”. Această companie deține controlul asupra centralei electrice de la Kuciurgan, centrală care livrează de mulți ani curent electric R. Moldova la prețuri pe care le stabilesc firme-căpușă situate între Compania „Itera” și consumatorii din R. Moldova”.

Sergiu Mocanu mai spune că beneficii de la aceste firme-căpușă ar fi avut familiile foștilor președinți ai R. Moldova, Lucinschi, respectiv Voronin, iar acum și Igor Dodon ar vrea să se aleagă cu ceva. „Voronin a preluat aceste beneficii, iar în octombrie 2002 l-a decorat pe Igor Makarov cu ordinul „Gloria Muncii”. Acum a venit un nou președinte pro-rus, iar Plahotniuc, cel care a preluat afacerea de la familia Voronin, a decis să-i cedeze o parte din beneficii lui Dodon. De aceasta Dodon a fost acolo cu fratele său, care ar trebui să fie managerul și administratorul acestor beneficii pentru familia președintelui”, a menționat Mocanu.