Natalia Morari, după acuzațiile lui Igor Grosu: „Dacă e să mergem după această logică a PAS, înseamnă că încă de prin 2014, personal, “m-a sunat Putin” și mi-a spus că Maia Sandu va fi politicianul pe care îl vom susține”

Ala Găină

După ce președintele PAS, Igor Grosu, a declarat că Natalia Morari ar fi unul dintre „oamenii Kremlinului” la alegerile prezidențiale, jurnalista a venit cu o reacție pe rețelele sociale. Potrivit Nataliei Morari, care și-a anunțat ieri intenția de a participa la scrutinul din toamnă, aceasta a avut parte de prea multă atenție pentru „un candidat cu zero șanse”. Asta pentru că astfel de „mobilizări” nu au existat în raport cu alți candidați, susține Morari.

„Acest lucru arată că participarea mea în alegeri deranjează pe cineva, în special pe cei din cabinetele puterii, care, vă reamintesc, au ajuns acolo inclusiv cu susținerea mea. Vreau, totuși, să accentuez faptul că susțin diversitatea de opinii și criticile constructive, așa cum e firesc să fie într-o țară democratică. Iată de ce vreau să clarific câteva aspecte despre „relația mea cu Kremlinul” – paradigma pe care PAS-ul și susținătorii săi deja o folosesc pentru a mă denigra. Dacă e să mergem după această logică a PAS, înseamnă că încă de prin 2014, personal, “m-a sunat Putin” și mi-a spus că Maia Sandu va fi politicianul pe care îl vom susține și trebuie să îl aducem la putere”, a scris Natalia Morari.

Morari spune că a fost prima jurnalistă care a încurajat-o pe Maia Sandu să candideze.

„Chiar dacă dânsa susținea că financiar e foarte complicat pentru acest lucru, eu o asiguram că ea trebuie să facă acest pas, pentru că oamenii așteaptă un lider nou, care va reuși să aducă schimbarea. Recunosc, am trecut atunci niște linii roșii pe care jurnaliștii nu trebuie să le treacă, conform normelor deontologice. M-am implicat prea mult și am influențat publicul meu, spunându-le practic deschis pe cine trebuie să susțină”, mai spunea Morari.

Mai mult, potrivit jurnalistei, urmând logica PAS, tot “la solicitarea lui Putin”, autoritățile europene, britanice, americane, s-au implicat foarte activ în susținerea proiectului TV8, înființat pe baza TV7, care a devenit una dintre „principalele platforme cu ajutorul căreia echipa Maiei Sandu și-a făcut campanie și a devenit vizibilă, în special în perioadele electorale din 2020, 2021 – atunci când PAS a luat toată puterea”.

„Probabil partenerii de dezvoltare, atunci când ofereau granturi, ani la rând, Asociației Obștești pe care o conduceam, nu cunoșteau că sunt „omul lui Putin”. Sunt, totuși, sigură că serviciile secrete de acolo își fac treaba bine și cunosc unde și la cine merg finanțările, nu ceea ce face astăzi SIS-ul nostru care trebuie reformat. 

Apropo, tot în studiourile TV8 se aflau cel mai des experții care astăzi s-au ales cu funcții, oferite pe post de mulțumire de către actuala putere. Din nou, recunosc – am greșit. Am avut prea multă încredere și speram, pe bune, că ei vor reuși să facă ceea ce le promiteau oamenilor. 

Deci, domnule Grosu, doamnelor și domnilor din PAS și susținători fideli sau la salariu la partid, în toată această perioadă descrisă mai sus, tot am fost omul Kremlinului?”, a conchis Natalia Morari.

Amintim, jurnalista Natalia Morari a anunțat că va candida la funcția de președinte al Republicii Moldova. Aceasta va participa în calitate de candidată independentă. Anunțul a fost făcut la o conferință de presă, în cadrul căreia Natalia Morari a declarat că „a greșit împreună cu cetățenii când a adus actuala putere la guvernare” și a menționat că va lupta pentru prezentul și viitorul R. Moldova

Întrebat despre anunțul Nataliei Morari privind candidatura sa la prezidențiale, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a afirmat că: 

„Kremlinul a mai scos unul. Probabil va testa pe mai mulți, dar 1,2, 3, este al treilea, nu al patrulea, cred că este al patrulea. Mă refer la toți care s-a lansat până acum. Regimul de la Kremlinul, probabil va testa pe unul, pe altul și când o să primească comanda, o să mai facă niște acțiuni, dar eu cred că face parte din scenariul gândit de destabilizare, de perturbare procesul nostru de integrare europeană”.