Natalia Politov-Cangaș a declarat, sub jurământ, că nu a primit indicații de la Vlad Plahotniuc privind activitatea Victoriabank, dar a fost presată de procurori să facă depoziții împotriva fostului lider al democraților
Primul martor al apărării în dosarul Plahotniuc, fosta președintă a Victoriabank Natalia Politov-Cangaș, a răsturnat un șir de probe ale procurorilor în această cauză și a scos la iveală abateri comise, anterior, de acuzatori în raport cu aceasta. Contrar probatoriului procurorilor, Politov-Cangaș a precizat în fața instanței că nu a primit niciodată indicații de la Vlad Plahotniuc și a demontat acuzațiile potrivit cărora fostul lider al PDM ar fi avut activități dubioase și ilegale, inclusiv tranzacții suspecte, în perioada în care deținea pachetul de acțiuni la Victoriabank, informează telegraph.md cu referire la UNIMEDIA.
Primul martor al apărării reclamă presiuni și șantaj pentru a face depoziții împotriva lui Plahotniuc
În cadrul ședinței de judecată din 15 decembrie, primul martor al apărării a precizat că în 2021, fiind vizat într-un alt episod al fraudei bancare, i s-a propus să vină cu declarații false împotriva lui Vlad Plahotniuc pentru a scăpa de dosar. Potrivit Nataliei Politov-Cangaș, propunerea a venit chiar din partea procurorului Ruslan Popov, care a fost și procuror general adjunct.
„Da, mi-au spus că mă scot din dosar penal. Nici nu mi-au propus să colaborez, ci mi-au spus direct, dintr-o poziție din asta înaltă. Martor îmi este avocatul. Nici nu vreau să-mi aduc aminte de acea situație. I-am spus: mă scuzați, dle procuror, cred că dvs, trebuie să fiți cel care trebuie să aveți probleme de ordin penal”, a declarat Natalia Politov-Cangaș.
După ședință, procurorul de caz Alexandru Cernei nu a infirmat că au existat asemenea presiuni, însă suține că acestea nu au fost făcute de procurori anticorupție.
„Martorul a comunicat și cine i-a cerut, așa că întrebați-o pe dumneaei și pe acei procurori care i-ar fi cerut. Nu a indicat pe cineva din Procuratura Anticorupție”, a declarat Alexandru Cernei.
Natalia Politov-Cangaș: Plahotniuc a avut o abordare corectă la Victoriabank și nu a impus nicio creditare dubioasă
În cadrul audierilor, fosta șefă de la Victoriabank a descris cronologic etapele vânzărilor pachetelor de acțiuni ale instituției bancare, inclusiv situația din jurul tranzacției dintre Vlad Plahotniuc și Veaceslav Platon. În contradicție cu acuzațiile procurorilor, Natalia Politov-Cangaș a confirmat că nu a primit nicio indicație vreodată de la Vlad Plahotniuc, în perioada în care acesta deținea acțiuni la bancă, și a precizat că fostul lider al PDM nici nu a influențat activitatea băncii. Mai mult, Politov-Cangaș chiar a venit cu aprecieri menționând că Plahotniuc a avut mereu „o atitudine corectă” în cadrul instituției bancare. Martorul susține că nu s-a mai văzut cu Plahotniuc din decembrie 2011, iar acțiunile pe care le deținea fostul lider al PDM le-a vândut lui Veaceslav Platon, după ce a decis să se dedice politicii.
„Dacă dl Plahotniuc continua să muncească, banca era să fie în continuare pe primul loc. Dl Plahotniuc niciodată nu a trimis vreun client ca să-l creditez, nu se implica, scopul lui era să dezvolte banca, el era departe de domeniul bancar, el era în alt domeniu, avea o politică exigentă și, practic, deloc nu se implica”, a precizat Natalia Politov-Cangaș în fața completului.
Martorul a mai dat de înțeles în timpul audierilor că șirul de suspiciuni și acțiuni dubioase au început să apară doar din momentul preluării acțiunilor de către Veaceslav Platon, condamnat anterior pentru escrocherii și spălări de bani. Natalia Politov-Cangaș susține că din momentul în care Veaceslav Platon a venit la Victoriabank, instituția a început să deservească mai multe companii dubioase.
„Platon a fost numai prin persoane interpuse, în special persoane juridice, toți erau boschetari, el îi aducea, îi îmbrăca frumos, îi aducea la noi. Noi după asta am aflat și am investigat”, a mai declarat martora în instanță.
Schemele dubioase legate de acțiunile de la Victoriabank au început odată cu venirea lui Platon, susține martorul
Mai mult, Natalia Politov-Cangaș susține că nu vedea deloc cu ochi buni și se opunea metodelor lui Veaceslav Platon, precizând că acesta chiar a venit la ea acasă și i-a propus un „comision mare” doar ca să plece de la conducerea Victoriabank. De asemenea, în fața instanței martora a mai declarat că, pe lângă faptul că nu a primit indicații de la Plahotniuc privind acordarea creditelor, nici firma Zenit Management LP, care este vizată în ancheta procurorilor, nu i-a aparținut lui Vlad Plahotniuc.
Amintim că instanța de judecată a acceptat o listă de 27 de martori ai apărării, aceasta fiind „tăiată” în proporție de 80 la sută din cea propusă de avocați și de Vlad Plahotniuc, ceea ce, potrivit avocaților, reprezintă o încălcare gravă a principiului unui proces echitabil și o discriminare. Observatorul independent în procesul Plahotniuc, Fadei Nagacevschi, a declarat anterior că lista martorilor ar fi fost selectată nominal în urma unei înțelegeri dintre acuzatori și instanță și că procurorii chiar ar admite ingerințe în audierea martorilor apărării prin a da indicații persoanelor că pot refuza să se prezinte în fața completului.
Până la publicarea acestei știri, Procuratura Generală și Ruslan Popov nu au venit cu reacții sau dezmințiri.