Nici a treia încercare nu a fost cu noroc. PAS nu a reușit nici de această dată să convoace CMC
Pentru a treia oară, fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate a încercat joi să convoace ședința Consiliului municipal Chișinău. Nici de aceasta dată în sală nu a fost cvorum, transmite IPN. În sala de ședințe au fost prezenți doar consilierii PAS și singurul consilier al Partidului politic Platforma Demnitate și Adevăr, Victor Chironda.
Președinta fracțiunii PAS, Zinaida Popa, a declarat că ședința a fost convocată pentru ca aleșii locali să discute planurile pentru anul curent și pentru ca să muncească împreună.
„Prezența noastră de astăzi aici arată acest lucru. Suntem deschiși să rezolvăm problemele chișinăuienilor. Pentru aceasta oamenii ne-au dat acel vot de încredere. Ne pare foarte rău că, având imediat al doilea mandat, câștigând încrederea dumneavoastră, a celor care l-ați votat pe Ion Ceban, el astăzi își bate joc de acel vot de încredere”, a spus Zina Popa.
„Nu comentăm declarațiile politice ale unor consilieri care s-au expus de la tribuna Primăriei. Referitor la ședința Consiliului municipal Chișinău, se lucrează la ordinea de zi și, când vor fi proiectele finalizate, va fi organizată ședința CMC, conform legii. Deocamdată urmărim niște acțiuni,politice mai degrabă, din partea unor consilieri”, a declarat pentru IPN consilierul primarului general, Natalia Ixari.
Anterior, consilierii PAS au mai încercat de două ori să convoace CMC, însă nu au adunat cvorum.
Potrivit prevederilor legale, CMC se întrunește în ședință ordinară o dată la trei luni, la convocarea primarului general. De asemenea, Consiliul se poate întruni în ședință extraordinară ori de câte ori este necesar, la cererea primarului sau a cel puțin a unei treimi din numărul de consilieri aleși.