Nu au putut împărți voturile? Bătaie între primarul satului Costești și un consilier local

Adrian Sirbu

Conflict electoral între Grigore Meriacre, consilier local în satul Costești și primarul Vasile Borta (candidat pentru un nou mandat, pe lista Partidului Liga Orașelor și a Comunelor). Motivul ar fi fost niște lucrări efectuate, la inițiativa consilierului, pe strada pe care acesta locuiește. Potrivit poliției, „cei doi s-au numit cu cuvinte necenzurate, ulterior și-au aplicat reciproc lovituri în regiunea feței, fapt pentru care ambii bărbați au depus plângeri”. Incidentul a avut loc ieri, 24 octombrie, pe strada Alexandru cel Bun din Costești, scrie Ialovenionline.md. 

Bătaia ar fi pornit de la lucrările de pe strada Alexandru cel Bun din localitate, efectuate la inițiativa lui Grigore Meriacre, consilier ales de pe lista Blocului ACUM. Acesta spune că săptămâna trecută a anunțat primarul interimar al localității despre lucrările pe care intenționează să le facă pe strada pe care locuiește. Primarul Vasile Borta (degrevat din funcție pe perioada campaniei electorale) ar fi avut pretenții la modul în care se efectuează lucrările, reproșându-i consilierului că se astupă gropile de canalizare.

Am fost la primarul interimar și i-am adus la cunoștință, pentru a fi totul legal, acesta mi-a dat accept, susținând că fac un lucru bun în folosul comunității. Zilele trecute a fost aplicat pietriș mai mare, pietriș mai mic, și urma să fie adusă tehnica doar să fie nivelat pentru ca apa să nu spele tot. Azi (24 octombrie) primarul Vasile Borta și primarul interimar au venit de dimineață pe strada care se efectuau lucrările de nivelare, a dat jos geamul și m-a luat la întrebări: că de ce am pornit a face drumul, pentru că mai întâi trebuie să fie efectuate lucrări pentru canalizare”, a precizat Grigore Meriacre.

După ce ar mai fi analizat lucrările efectuate, primarul Vasile Bortă i-ar fi spus, din mașina sa personală, un cuvânt necenzurat consilierului Grigore Meriacre.

Mi-a spus că sunt „un pi***as, tu nu ești om”, stând la volan, în mașină. Eu m-am apropiat mai aproape, am băgat capul în mașină (la ușa de la pasager), l-am întrebat ce a spus, și el m-a lovit. Eu nu m-am așteptat. Eu port ochelari, mi-a spart ochelarii, m-a zgârâiat la nas, pe față. (…) Și eu cred că l-am pălit în cap, cap în cap, din reacție, așa cred, nu mai țin minte, că și el a fost la poliție. Și el era însângerat, și eu (…)  Dacă nu era primarul interimar era să fiu bătut mai tare”, a mai menționat Grigore Meriacre.

Compania care a efectuat lucrări de remediere a străzii Alexandru cel Bun este gestionată de candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate, la funcția de primar, Ilie Ionaș.

Presa din Ialoveni l-a contactat pe primarul Vasile Borta pentru a afla și poziția lui, acesta însă ne-a luat la întrebări. „Ce să aflați? Se ocupă anchetatorul, organele de poliție, nu umblați cu… nu e treaba voastră. Care e treaba dumitale, care e treaba dumitale, să umbli să…Când o să se expună poliția atunci o să aveți informația”, i-a spus Vasile Borta reporterului IaloveniOnline.

Inspectoratul de Poliție Ialoveni a confirmat incidentul de ieri.

Preliminar, poliția a stabilit că din cauza unor lucrări efectuate neconform pe un drum din localitate, cei doi s-au numit cu cuvinte necenzurate, ulterior și-au aplicat reciproc lovituri în regiunea feței, fapt pentru care ambii bărbați au depus plângeri. Ambii bărbați au fost îndreptați la Centrul Medicină Legală pentru efectuarea expertizei medico-legale. Cazurile sunt înregistrate și documentate de polițiști pentru stabilirea tuturor circumstanțelor”, a precizat Mariana Didenco, ofițeră de presă, la Inspectoratul General de Poliție Ialoveni.

Pe o rețea de socializare, Partidul Acțiune și Solidaritate Costești a emis un comunicat oficial prin care se menționează: „respingem violența și agresiunea ca formă de soluționare a orice tip de conflict și pledăm pentru o corectitudine de manifestări și dialoguri in timpul alegerilor locale”.