O deputată PAS trăiește în chirie în apartamentul consilierului lui Dorin Recean

Ala Găină

Membra Comisiei parlamentare pentru administrația locală și dezvoltarea regională, deputata PAS Ersilia Qatrawi, trăiește din 2022 într-un apartament închiriat. Cheltuielile pentru acest apartament sunt compensate din bugetul de stat, potrivit omniapres.md.

Anul trecut, suma compensării neimpozabile acordate deputatului pentru chiria locuinței, transport și alte cheltuieli necesare a fost de aproape 402.000 de lei.

Potrivit sursei citate, din această sumă, chiria anuală a apartamentului a costat deputata 70.800 de lei. Acest lucru reiese din declarația de avere și interese personale a proprietarului imobilului.

Proprietarii apartamentului de 78 m² pe care îl închiriază Ersilia Qatrawi sunt consilierul premierului pe probleme de relații cu publicul, Cristian Jardan, și soția acestuia, Aurica Jardan, consilier în secretariatul președintelui Parlamentului.

Deputata Ersilia Qatrawi deține, de asemenea, 18 terenuri, o casă, un garaj și două imobile primite cadou. De asemenea, i s-au pus la dispoziție pentru uz gratuit o altă casă, un garaj și încă un imobil.

Înainte de a deveni deputată PAS, Ersilia Qatrawi a fost primar al satului Ștefănești din raionul Ștefan Vodă. Până în prezent, ea conduce organizația teritorială PAS din această zonă.

declaration_jardan by reporter.moldova