Oficial de la Moscova: Moldova nu a respectat nicio înțelegere cu „Gazprom” din cele încheiate în 2021

Ala Găină

Adjunctul ministrului de externe rus, Mihail Galuzin, a declarat că Republica Moldova nu a respectat nicio înțelegere cu „Gazprom” din cele încheiate în 2021. Oficialul de la Moscova a amintit că în octombrie al acelui an au avut loc negocieri între „Gazprom” și vicepremierul Moldovei, Andrei Spînu. Atunci, compania rusă a acceptat practic toate propunerile Chișinăului, dovedind de mai multe ori disponibilitatea de a lua în considerare interesele acestuia în privința relațiilor în sfera gazului, transmite ew.md.

„A fost semnat un protocol corespunzător. Cu toate acestea, nicio înțelegere nu a fost respectată în fapt de autoritățile moldovenești”, a declarat Galuzin. Potrivit lui, raportul realizat la comanda autorităților de la Chișinău privind auditul datoriei istorice, pe baza căruia Guvernul Republicii Moldova afirmă „absența efectivă a datoriei”, nu corespunde standardelor internaționale și cerințelor regulilor independenței verificării.

„În acest sens, el nu poate fi considerat un document final corespunzător al auditului independent, iar concluziile conținute în el nu pot afecta cuantumul și justificarea datoriei, care este confirmată atât documentar, cât și prin hotărârile corespunzătoare ale arbitrajului internațional”, a subliniat Galuzin.

La începutul lunii septembrie, ministrul Energiei Victor Parlicov a anunțat rezultatele auditului datoriei istorice a companiei „Moldovagaz” față de „Gazprom”. El a spus că, până la sfârșitul lunii martie, datoria a fost de 709 milioane de dolari. Din această sumă, susține Parlicov, 276 de milioane nu sunt confirmate documentar nici de „Moldovagaz”, nici de „Gazprom”, iar alte 400 de milioane nu pot fi recuperate din cauza expirării termenului de prescripție. Astfel, Chișinăul propune să plătească companiei ruse doar 8,6 milioane de dolari, restul fiind contestat în instanță. „Gazprom” a declarat că auditul a avut loc într-o manieră unilaterală, astfel că nu poate afecta justificarea datoriei. Compania rusă nu este de acord cu afirmațiile Chișinăului privind datoria pentru gazele furnizate și intenționează să-și apere drepturile.