OFICIAL! PA confirmă că există proces penal privind licitația de la Aeroport, pe faptul abuzului de serviciu
Procuratura Anticorupție a confirmat pentru redacția Realitatea că a inițiat un proces penal în contextul desfășurării licitației de la Aeroport. Instituția precizează că s-a autosesizat pe 25 ianuarie 2024.
Responsabilii informează că au realizat unele investigații, iar pe 3 aprilie a fost intentat un proces penal în care sunt investigate mai multe fapte. Printre acțiunile vizate se numără abuzul de serviciu.
„La moment procesul penal este în desfășurare, iar cu alte informații vom reveni suplimentar, în măsura în care aceasta nu va afecta buna desfășurare a procesului, precum și drepturile și libertățile persoanelor”, notează PA.
Anterior, Ziarul de Gardă informa că procurorii anticorupție au ridicat mai multe copii autentificate ale documentelor privind licitația de la Aeroportul Intenațional Chișinău.
La prima licitație de la Aeroport au depus actele doar două companii, autoritățile menționând că astfel nu se asigură competivitatea. Pentru cea de-a doua, pe 25 martie curent, Aeroportul Internațional Chișinău (AIC) a prelungit termenul de desfășurare, după ce administrația aerogării a anunțat că o singură companie, Lagardere Travel Retail, a depus dosarul la concurs.
Subiectul licitației privind închirierea spațiilor comerciale de la Aeroport este înconjurat de mai multe controverse, iar în spațiul public se vehiculează despre faptul că ar exista intenții de a o truca. Conform ultimelor informații, caietul de sarcini nu a fost avizat și aprobat, iar dacă o singură companie va depune dosarul, aceasta va câștiga.
Aeroportul Internațional Chișinău nu a comentat deocamdată informațiile.