Olesea Stamate, după audierea Victoriei Sanduța: “Nu merita atât de multă atenție postările de pe facebook. Mi s-a părut că exagerat”

Ala Găină

Deputata PAS, Olesea Stamate susține că membrii Consiliului Superior al Magistraturii au acordat prea multă atenție la postările de pe Facebook ale magistratei Victoria Sanduța, în contextul în care s-a discutat numirea până la plafon. „Acestea sunt, mai degrabă, niște aspecte de disciplină și trebuie examinate prin prisma respectării eticii și disciplinei judecătorului, decât prin prisma exercițiului care a avut loc. Mi s-a părut un pic exagerat”, a menționat deputata PAS la emisiunea „Rezoomat”.

Există Codul de etică al judecătorului, care are prevederi destul de clare în această privință. Deci, ce este admisibil și ce nu este admisibil ca și comportament pentru judecători. Nici eu nu cred că ar trebui să fie așa de multă atenție pentru fiecare postare din rețelele de socializare, că-i critică, că nu-i critică și așa mai departe. Mai mult decât atât, acestea sunt mai degrabă niște aspecte de disciplină și trebuie examinate prin prisma respectării eticii și disciplinei judecătorului decât prin prisma exercițiului de confirmare sau de neconfirmare pentru numirea până la plafon. Deci astea, un pic, după mine, sunt două exerciții separate, care ar trebui să fie tratate separat. Uite, ai Codul de etică, ai comportamentul judecătorului, ai văzut 1, 2, 3, 4… a încălcat Codul de etică sau nu. Deci, regulile stabilite pentru comportamentul judecătorului a încălcat, nu, merită o sancțiune, de care sancțiune, disciplinară și așa mai departe. În contextul ăsta, da, în contextul în care s-a discutat până la numirea la plafon, și mie mi s-a părut un pic exagerat”, a declarat Olesea Stamate.

Magistratul Victoria Sanduţa urmează a fi propusă preşedintelui Maia Sandu pentru eliberarea din funcţia de judecător al judecătoriei Chişinău. Se întâmplă după ce cererea acesteia de numire în funcţia de judecător până la atingerea plafonului de vârstă, a fost respinsă de către membrii Consiliului Superior al Magistraturii. Decizia a fost luată în şedinţa Consiliului de luni, 1 iulie. Cu toate acestea, Maria Frunze, membrul CSM a afirmat în cadrul şedinţei, că audierea Victoriei Sanduţa „nu a fost pusă pe picior de egalitate” cu ceilalţi candidaţi.

Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB) critică procesul de vetting și pre-vetting, în contextul în care magistrata Victoria Sanduța a fost respinsă de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), pentru numirea în funcție până la atingerea plafonului de vârstă.  Potrivit formațiunii, este incredibil cât de prost inspirată poate fi dorința unor membri ai CSJ sau ai Comisiei de Pre-vetting de a bloca anumiți candidați indezirabili politic.