OPINIE | Alexandru Tănase: “De ce tace Chișinăul când Berlinul perpetuează miturile staliniste?”
Joi, președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a fost înmânat Premiul Reinhard Mohn, acordat de Fundația Bertelsmann, ca recunoaștere a rolului său în consolidarea democrației. O felicit sincer pentru acest premiu pe care cu certitudine l-a meritat. După anii de rușine cu „спросите додона”, avem, în sfârșit, un președinte respectat în cancelariile occidentale.
Prezent la ceremonie, președintele german Frank-Walter Steinmeier a făcut o declarație care a stârnit multă indignare la Chișinău: “Moldova este o țară multietnică, cu o majoritate de moldoveni vorbitori de română și minorități semnificative de români, ucraineni, găgăuzi, tătari, ruși, bulgari și rromi”.
Această afirmație nu face decât să perpetueze teoriile staliniste ale identității locuitorilor Republicii Moldova. În realitate, Republica Moldova nu este un stat multietnic, iar românii nu pot fi considerați o minoritate etnică în propria lor țară. Ei sunt populația autohtonă a acestui teritoriu, anexat forțat la URSS la 28 iunie 1940 prin Pactul Ribbentrop-Molotov. Românii/moldovenii formează majoritatea populației celui de-al doilea stat românesc.
Mulți au criticat-o pe Maia Sandu pentru că nu a reacționat la această declarație, dar, sincer vorbind, nici nu cred ca ar fi avut ce să obecteze, din moment ce președintele german nu a făcut decât să citeze legislația în vigoare a Republicii Moldova.
La 19 decembrie 2003, Parlamentul a adoptat Legea Nr. LP546/2003 privind Concepția politicii naționale a Republicii Moldova, un document plin de falsuri, elaborat de școala antropologică a lui Mark Tkaciuk.
Iată doar câteva falsuri istorice din acest document:
– „Republica Moldova constituie continuarea politico-juridică a procesului multisecular de statalitate continuă a poporului moldovenesc, proces la care și-a adus contribuția și Biserica ortodoxă din Moldova. Moldovenii – naționalitatea fondatoare a statului – împreună cu reprezentanții altor etnii – ucrainenii, rușii, găgăuzii, bulgarii, evreii, românii, belorușii, țiganii (romii), polonezii și alții – constituie poporul Moldovei, pentru care Republica Moldova este patria lor comună.”
– „Pentru Moldova este caracteristic bilingvismul rusă-moldovenesc. În actualele condiții, este necesar să se creeze posibilități reale pentru ca bilingvismul moldo-rus să devină realitate.”
– „Concepția pornește de la adevărul statornicit istoric și confirmat de tezaurul literar comun: poporul moldovenesc și poporul român folosesc o formă literară comună ce „are la bază izvorul viu al graiului popular din Moldova” – realitate ce imprimă limbii naționale moldovenești un pronunțat specific deosebitor.”
Cu alte cuvinte, președintele german s-a bazat pe un document imbibat de teorii staliniste, care încă este în vigoare în Republica Moldova.
Eu am avut propria experiență în relația cu Ministerul de Externe, legată de hotărârea Curții Constituționale din 5 decembrie 2013. După adoptarea acestei decizii, am avut o discuție cu premierul de la acea vreme, dl. Iurie Leancă, care mi-a spus că va da dispozițiile necesare, la nivel guvernamental, pentru a executa hotărârea CCM și pentru a substitui glotonimul stalinist de „limba moldovenească” cu cel de „limba română”. MAE a fost singura instituție care a mers pe ideea moldovenistă. Am semnalat personal de câteva ori că, inclusiv la nivelul Consiliului Europei, se utiliza glotonimul de „limba moldovenească”.
MAE a torpilat „diplomatic” toate intervențiile pe care le-am făcut. Până în 2017, nu s-a întâmplat nimic, astfel că m-am văzut nevoit să-l abordez direct pe Secretarul General al Consiliului Europei, dl. Thorbjørn Jagland, cu care aveam o relație bună la acel moment. La 10 martie 2017, domnia sa m-a informat că, ținând cont de hotărârea CCM din 5 decembrie 2013, Consiliul Europei va folosi denumirea corectă a limbii oficiale a Republicii Moldova: limba română.
Am observat că la discuțiile oficiale ale Maiei Sandu a participat și ambasadorul Republicii Moldova în Germania, Dl. Aureliu Ciocoi, fost consilier al lui Dodon și ex-ministru de externe în guvernul socialist. Când a fost întrebat dacă războiul din 1992 a fost un „război civil” sau o agresiune rusească, Ciocoi a răspuns: „Rușii nu au venit. Armata a 14-a, dislocată în partea de est a Republicii Moldova, a intervenit pentru oprirea vărsării de sânge”. Aceasta este exact linia propagandei rusești, promovată și de oficiali ai Republicii Moldova.
Eu nu am niciun fel de așteptare ca un diplomat cu asemenea viziuni să avertizeze țara gazdă asupra inadmisibilității utilizării teoriilor identitare staliniste.
Acum doi ani, președintele parlamentului, Igor Grosu, promitea anularea acestui document, dar se pare că nu este încă momentul. Se vede clar că reacția la orice pârț a tandemului Shor & Tauber este considerată mult mai importantă pentru actuala guvernare decât eliminarea unui act legislativ care perpetuează teoriile staliniste despre identitatea românilor din Basarabia.
Îmi pare rău să o spun, dar sincer cred că acestea sunt valorile actualei guvernări. Eliminarea din politica reală a curentului politic pro-românesc sau unionist a fost o acțiune deliberată a actualei puteri. Desigur, astăzi nu mai poți reveni la teoriile lui Mark Tkaciuc, de genul „România este ultimul imperiu din Europa”. Se acționează mai fin, dar în esență, ca atitudine, tot pe acolo suntem. România este pentru actuala guvernare nimic mai mult decât „statul vecin și prieten” care plătește facturile „fraților de peste Prut”. Mai departe, prietenia se termină și revenim la epoca „karandaşul lui Sangheli”.
Așadar, până când nu vom avea curajul să anulăm concepțiile staliniste din legislația Republicii Moldova, nu văd niciun sens să ne indignăm când lideri altor state le preiau ca atare.
În loc să cerem socoteală de la președintele Steinmeier, ar fi mai util să le cerem de la ai noștri.
Autor: Alexandru Tănase, fost președinte al Curții Constituționale
