OPINIE | Cornelia Cozonac acuză presiuni din partea lui Ion Guzun (CSM) în scandalul grațierilor: „Mesaje menite să reducă un jurnalist la tăcere”
Cine ne sunt prietenii și ai cui prieteni ar trebui să ne îngrijoreze
Ion Guzun, membru al Consiliului Superior al Magistraturii și fost președinte al Comisiei de grațieri, îmi reproșează, într-un comentariu la o postare de-a mea de ieri despre cazul anulării unei grațieri, că știe cine îmi sunt „prietena” și „prietenul” — persoane despre care dânsul crede că mi-ar furniza informații care nu îi convin.
Cu „prietena” m-am lămurit repede. De mai multe ori am fost atacate împreună, ”la pachet”. Mai mult chiar, au fost trimiși soli la mine, persoane care aveau anumite legături cu CSM, ca să mă „prepare”, să mă determine să mă distanțez de ea — adică să nu vorbesc cu ea, să nu o consult, să nu iau informații de la ea, pe motiv că ar lucra pentru ruși și ar dezinforma constant. Ei bine, eu am capacitatea să disting oamenii care fac propagandă, care lucrează pe bani sau care au interese ascunse. Am peste 30 de ani în presă, dintre care peste 20 în jurnalismul de investigație. Această abilitate/experiență nu-mi poate fi luată și nici limitată de nimeni. În schimb, pot înțelege foarte bine că atunci când cineva se alarmează și reacționează excesiv, înseamnă că ceva îl deranjează.
„Prietenul” l-am identificat mai greu, dar l-am identificat, așa am făcut eu legătura. Omul a depus o solicitare de informații la CSM, pe tema grațierilor, cu ceva timp înainte ca acest caz să devină public. Am înțeles că nu a primit răspuns. Este adevărat că nu am vorbit cu el, adică chiar dacă îmi este atribuit în calitate de prieten, nu am comunicat de mult și nici nu obișnuim să comunicăm. Dar dacă zice membrul CSM că mi-i prieten, nu mă dezic.
Mă pune în gardă, însă, altceva. Două aspecte.
În primul rând, reacția lui Ion Guzun este, mai degrabă, o amenințare voalată la adresa unui jurnalist de investigație. Din mesajele sale — ale unui membru CSM cu influență în actuala guvernare și în sistemul de justiție — se întrevăd semnale care ar trebui să mă sperie sau să mă descurajeze de la a scrie și de la a-mi exprima opiniile: „Noi știm cine îți sunt prietenii”, „Noi știm cine îți dă informații”, „Noi am putea acționa”, „Noi suntem puterea”, „Noi controlăm justiția”. Mesaje menite să reducă un jurnalist la tăcere.
În al doilea rând, Ion Guzun insistă în comentarii că, în calitate de președinte al Comisiei de grațieri, s-a abținut de la votul în cazul bărbatului grațiat. Dacă s-a abținut, înseamnă că a avut un motiv — iar motivele sunt prevăzute explicit în legislație. Dacă știa ceva compromițător despre acel tânăr, putea vota împotrivă și trebuia să facă publice motivele. Abținerea sugerează că exista o anumită legătură cu persoana în cauză. Care ar fi, atunci, legăturile unui președinte de comisie cu un traficant de droguri sau cu un potențial criminal?
Mă tem că nu de prietenii unui jurnalist ar trebui să ne îngrijorăm, ci tocmai de prietenii unui om care prezidează o comisie ce decide soarta grațierilor.
Este un demers perfect legitim pentru un jurnalist de investigație să verifice grațierile acordate într-o perioada sau alta, mai ales că nu e primul caz problematic din ultimii ani. Dacă nu se dovedesc legături dubioase sau decizii luate în interesul cuiva, nu scriem — dar până a trage această concluzie, trebuie să documentăm. Și nu văd nicio problemă în asta într-un stat democratic.
O altă problemă există, însă: unele dintre persoanele grațiate ar fi comis fapte grave după ce au fost puse în libertate — fapte ale căror consecințe nu știu dacă mai pot fi reparate.
Dacă un membru CSM s-a alarmat la o simplă postare de-a mea, mă văd nevoită să încep documentarea pe tema grațierilor. Cine deține informații relevante, vă rog să îmi scrieți.
Autor: Cornelia Cozonac, jurnalistă de investigație Anticorupție.md
