
Partidul „Democrația Acasă” acuză stilul de guvernare al Maiei Sandu: „Republica Moldova riscă să semene cu Kremlinul, nu cu Europa”
Partidul Democrația Acasă a lansat un comunicat dur la adresa președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, criticând modul în care aceasta gestionează procesul de desemnare a prim-ministrului. Formațiunea susține că șefa statului ar fi încălcat Constituția și principiul separației puterilor în stat.
Potrivit comunicatului, partidul a participat la consultările privind desemnarea noului premier, însă consideră că acestea au fost doar „formale”, deoarece decizia privind candidatul ar fi fost luată anterior.
„Maia Sandu a numit premierul cu o săptămână înainte de consultări, arătând lipsă de respect față de Constituție. Aceasta indică direcția politică: Republica Moldova va fi condusă de la Președinție, ignorând Parlamentul”, se menționează în declarația formațiunii.
Reprezentanții Democrația Acasă afirmă că prin această practică Guvernul devine „emanația Președinției, nu a Parlamentului”, contrar prevederilor articolului 98 din Constituție, care stipulează că președintele desemnează candidatul la funcția de prim-ministru doar „după consultarea fracțiunilor parlamentare”.
Formațiunea acuză Președinția de „încălcarea spiritului și literei Constituției”, avertizând că actualul stil de guvernare ar apropia Republica Moldova „mai degrabă de Est decât de Vest”.
„Președinția Republicii Moldova începe să semene cu Kremlinul, nu cu instituțiile similare din Uniunea Europeană. Cetățenii au votat pentru democrație, pentru Europa și pentru România – nu pentru dictatură, Eurasia și Federația Rusă”, se mai arată în comunicatul semnat de conducerea partidului.