
Partidul „Moldova Mare” a fost înregistrat în cursa electorală: „Noi revenim în competiție!”
Partidul „Moldova Mare” a fost admis oficial în cursa electorală, însă decizia a fost luată cu o clauză de rezervă, în sensul că înregistrarea ar putea fi revocată dacă lista candidaților nu va corespunde prevederilor Codului Electoral.
Conform hotărârii, formațiunea este obligată să depună o cerere de modificare a listei, dar numai în limitele permise la această etapă și cu respectarea criteriului de gen.
La ședința în care s-a discutat subiectul a fost prezentă și Victoria Furtună, reprezentantă a partidului, care a criticat modul în care a fost formulată decizia. Ea a declarat că revocarea înregistrării nu este prevăzută de lege și că raportorul „instigă la încălcarea legii”.
Potrivit liderului formațiunii, o listă modificată a fost deja prezentată, iar ceea ce s-a propus la vot — înregistrarea cu rezerva revocării — ar constitui „o interpretare ilegală a unei hotărâri judecătorești și o depășire a atribuțiilor”, faptă ce ar putea atrage și răspundere penală.
„Noi revenim în cursa electorală! Nu pentru că ni s-a permis, ci pentru că adevărul a fost confirmat irevocabil de Curtea Supremă — CEC a comis un abuz ilegal față de partidul Moldova Mare!”, a declarat Victoria Furtună.
Aceasta a subliniat că formațiunea va documenta toate acțiunile autorităților și a avertizat că „fiecare executor al acestor ordine ilegale va răspunde conform legii”.
„Nu vom ceda. Nu ne vom opri. Vom continua lupta. Pentru că în spatele nostru este un viitor care aparține poporului. Adevărul e cu noi. Dumnezeu și moldovenii sunt cu noi!”, a transmis Furtună, mulțumind simpatizanților pentru susținere.