Partide

Pe timp de criză, PAS primește 16 milioane de lei din partea statului. PSRM se alege cu 8 milioane

Redacția Liber TV

Totodată, potrivit Comisiei Electorale Centrale, patru milioane de lei vor ajunge la Partidul Democrat, în timp ce Partidul Nostru, Platforma DA, Partidul Comuniștilor, Partidul Liberal Democrat și Partidul Unității Naționale vor primi între 500.000 și 2,8 milioane de lei.

De menționat că pentru Partidul Șor au fost alocate 2,9 milioane de lei, dar aceștia bani vor fi debursați doar în cazul unui rezultat final pozitiv, la capătul procesului de judecată contra CEC.

Celorlalte partide politice din Moldova le-au fost repartizate 1,7 milioane de lei.

Amintim că, în cadrul ședinței de ieri, Comisia Electorală Centrală a anunțat că pentru 2022, din bugetul de stat au fost alocate peste 42 de milioane de lei, cu opt milioane mai multe decât în 2021, bani care urmează a fi repartizați proporțional cu rezultatele obținute de formațiuni în cadrul alegerilor locale din 2019, prezidențialelor din 2020 și a scrutinului parlamentar anticipat din 2021.

Îți place ce citești? Contribuie la dezvoltarea platformei cu o donație:

Donație unică
Cotizație lunară

Republica Moldova

Beneficiar: AO „UNIREA - Onoare, Demnitate și Patrie”

MDL: MD75VI022240300000083MDL

USD: MD16VI022240300000068USD

EUR: MD25VI022240300000063EUR

RON: MD60VI022240300000011RON

SWIFT: VICBMD2X416

România

Beneficiar: Vlad Bilețchi IBAN: RO05INGB0000999908458154 SWIFT: INGBROBU

Beneficiar: Vlad Bilețchi IBAN: RO41RNCB0685154653320001 SWIFT: RNCBROBU