
Poliția: Organizația criminală “Șor” a folosit minori și persoane din comunități etnice pentru proteste plătite la Chișinău
Poliția a anunțat aseară că organizația criminală “Șor” ar fi implicat minori și reprezentanți ai diferitor comunități etnice în acțiuni ilegale, promițându-le plăți în schimbul participării la proteste organizate în capitală. Scopul acestor acțiuni ar fi fost crearea de dezbinare și instigarea la ură, inclusiv prin provocarea forțelor de ordine aflate la datorie.
Potrivit comunicatului, persoanele recrutate au fost dirijate să manifeste un comportament agresiv în preajma unor instituții și obiective de interes public din Chișinău. În timpul acestor acțiuni, oamenii legii au documentat 43 de persoane, care au recunoscut că au fost atrase cu promisiunea unor bani pentru a protesta.
Autoritățile au anunțat că în privința organizatorilor și a membrilor organizației criminale “Șor” sunt în desfășurare măsuri procesuale.
În același timp, persoanele identificate ca participanți sunt cercetate pentru participare la protest plătit, acțiuni huliganice și nesupunere la cerințele legale ale polițiștilor.