dd

PPEM va iniţia discuţii cu reprezentanţii majorităţii parlamentare

Olesea Coragău

După şedinţă, Iurie Leancă a declarat că negocierile cu majoritatea parlamentară vor începe săptămâna viitoare. Potrivit preşedintelui PPEM, în acest sens va fi negociat și un acord, care va stipula clar care sunt acțiunile de viitor.

„Vom negocia un acord aşa cum s-a propus la prima discuţie. Un acord care se va axa pe anumite priorităţi clare, fără de care societatea moldovenească nu poate avansa. E vorba despre reforma justiţiei, lupta împotriva corupţiei. Şi bineînţeles, e vorba despre sectorul bancar, şi în mod special, cum recuperăm pagubele aduse sectorului bancar. Cum pedepsim pe cei care s-au făcut vinovaţi de acest lucru”, a declarat Iurie Leancă.

Potrivit lui, parteneriatul cu majoritatea parlamentară a fost sugerat de oficialii europeni, care sunt gata să se implice mai mult în promovarea reformelor.
Preşedintele PPEM a mai precizat că va candida la alegerile prezidenţiale din 30 octombrie din partea formaţiuni sale şi nu din partea Coaliţiei de Guvernare.

Eu am fost desemnat candidat din partea PPEM, pe această linie vom merge în continuare. Astăzi am dezbătut şi acest subiect. Majoritatea colegilor îşi doresc să avem propriul candidat”, a mai spus preşedintele PPEM, Iurie Leancă.

Acum câteva zile, liderii coaliţiei majoritare din Parlament au lansat o invitaţie la discuţii în adresa tuturor partidelor proeuropene. Până acum, doar Partidul Popular European din Moldova a răspuns afirmativ.