De Ultimă Oră

Vine o iarnă grea: ANRE a aprobat tarife mai mari la gaz chiar înainte de începerea sezonului rece

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat vineri, 21 august, noile prețuri reglementate pentru furnizarea gazelor naturale de…

Actualizat acum 17 ore

Premierul Alexandru Munteanu, în vizită oficială la Kiev. Întrevedere cu Zelenski și semnarea mai multor acorduri bilaterale

Adrian Sirbu

Prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, efectuează astăzi o vizită oficială la Kiev, unde va avea întrevederi cu conducerea Ucrainei, în contextul consolidării cooperării bilaterale, parcursului european și securității regionale.

Potrivit Guvernului, șeful Executivului de la Chișinău se va întâlni cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, cu prim-ministra Yuliia Svyrydenko, precum și cu prim-vicepreședintele Radei Supreme, Oleksandr Korniyenko.

În cadrul discuțiilor, premierul moldovean va transmite un mesaj de solidaritate și sprijin pentru poporul ucrainean, care luptă pentru independență și libertate. Totodată, Alexandru Munteanu va depune flori la Zidul Memoriei din Kiev, în semn de respect față de apărătorii Ucrainei căzuți în război.

Agenda vizitei mai include semnarea mai multor acorduri între Republica Moldova și Ucraina, menite să faciliteze și să extindă cooperarea bilaterală în diverse domenii de interes comun.

Din delegația Republicii Moldova fac parte ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, precum și secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe, Sergiu Mihov.