Premierul Dorin Recean conduce delegația Republicii Moldova la conferința interguvernamentală de lansare a negocierilor de aderare la UE

Adrian Sirbu

Prim-ministrul Dorin Recean va întreprinde o vizită de lucru în Marele Ducat de Luxemburg, în perioada 24-26 iunie. Premierul va conduce delegația țării noastre la prima ședință a Comisiei interguvernamentale Republica Moldova – Uniunea Europeană, la care vor fi lansate oficial negocierile de aderare la UE.

Șeful Executivului de la Chișinău va discuta cu mai mulți oficiali luxemburghezi agenda bilaterală și europeană a țării. Premierul Dorin Recean va avea întrevederi cu prim-ministrul Luxemburgului, Luc Frieden, cu Marele Duce Henri de Luxemburg, dar și cu ministrul Afacerilor Externe și Europene, al Cooperării și Comerțului Exterior al Luxemburgului, Xavier Bettel. 

De asemenea, prim-ministrul se va întâlni cu Olivér Várhelyi, Comisarul european pentru vecinătate și extindere, și cu Olha Stefanishyna, viceprim-ministră pentru Integrare Europeană și Euro-Atlantică a Ucrainei. 

În seara zilei de 25 iunie, va avea loc Conferința interguvernamentală Republica Moldova – Uniunea Europeană, de lansare oficială a negocierilor de integrare a țării noastre în UE. Aceasta va fi urmată de o conferință de presă, susținută cu reprezentanții Președinției în exercițiu a Consiliului European și a Comisiei Europene, care va fi transmisă online, pe pagina de Facebook a Guvernului.

Din delegația guvernamentală fac parte: viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, negociatoare-șef; viceprim-ministrul Mihai Popșoi, ministru al Afacerilor Externe; viceprim-ministrul Dumitru Alaiba, ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării; viceprim-ministrul Vladimir Bolea, ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare; ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru; ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun; ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, precum și secretarul general al Guvernului, Artur Mija.