Președinta oficiului teritorial Ștefan-Vodă al PP „Șor” a fost condamnată pentru complicitate la finanțarea ilegală a partidului, la 4 ani de închisoare cu suspendare și confiscarea a peste 2,3 milioane de lei

Ala Găină

La 18 august, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a recunoscut vinovatăpreședinta oficiului teritorial Ștefan-Vodă al PP „Șor” de complicitate la finanțarea ilegală a partidului din partea unui grup criminal organizat.

Astfel, instanța de judecată a dispus o pedeapsă cu închisoarea pe un termen de 4 ani, cu suspendare pe un termen de probațiune de 3 ani și privarea de dreptul de a ocupa funcții de conducere în partide politice sau organizații ale acestora și de a exercita activități administrare/gestionare financiară ori de organizare logistică în cadrul formațiunilor politice pe o perioadă de 5 ani. Timp de 3 ani, aceasta trebuie să anunțe în scris organului de probațiune despre orice deplasare care depășește 5 zile.

De asemenea, instanța a dispus confiscarea în folosul statului a sumei de 2 380 150,84 de lei, cu titlu de mijloace bănești utilizate la comiterea infracțiunii și telefonul mobil al acesteia.

Până la rămânerea definitivă a sentinței, inculpata are obligația de a se prezenta la instanța ierarhic superioară.

Conform probatoriului administrat de către Procuratura Anticorupție, în comun cu Centrul Național Anticorupție, inculpata, în perioada iulie – octombrie 2022, fiind responsabilă de coordonarea activităților organizației teritoriale a partidului „Șor” din raionul Ștefan Vodă a acceptat, cu bună știință, finanțarea ilegală a partidului din partea unui grup criminal organizat condus de Ilan Șor, aflat în căutare.

Aceasta a contribuit la organizarea unor proteste în Chișinău, mobilizând și remunerând sute de persoane pentru participarea lor, folosind resurse financiare provenite din surse ilegale. Aceste sume, care au depășit 2,3 milioane lei, au fost folosite pentru susținerea activităților partidului și promovarea intereselor acestuia pe scena politică.

Învinuita a acționat în colaborare cu diverse persoane pentru a facilita aceste activități ilegale. Astfel, au fost implicați și angajați ai departamentelor de monitorizare și control al partidului, vicepreședinți, trezorieri, curieri și organizatori ai transportului, fiecare având un rol distinct în asigurarea funcționării rețelei ilegale, de la mobilizarea participanților și transportul acestora, până la transferul fondurilor și plata remunerării pentru protestatari.

Pentru a ascunde sursa acestor fonduri, informațiile erau comunicate prin canale criptate, cum ar fi Telegram. Aceste măsuri au fost folosite pentru a ascunde implicarea grupului criminal organizat și a facilita continuarea activităților ilegale ale partidului, care urmărea obținerea de putere politică prin mijloace ilicite.

Deși inculpata nu a recunoscut faptele comise, instanța a apreciat probatoriul administrat ca fiind unul întemeiat și i-a stabilit vinovăția în comiterea infracțiunii.

Sentința nu este definitivă, aceasta poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile.